Antena 3 CNN Life Sănătate Motivul pentru care apare boala Alzheimer. Atenție la aceste trei lucruri

Motivul pentru care apare boala Alzheimer. Atenție la aceste trei lucruri

1 minut de citit Publicat la 13:59 08 Iul 2018 Modificat la 13:59 08 Iul 2018

Maladia Alzheimer, cunoscută pentru faptul că provoacă o pierdere progresivă a memoriei, afectează aproape 50 de milioane de persoane pe plan mondial, dacă se ține cont de patologiile înrudite cu această boală. Ziua mondială de luptă împotriva maladiei Alzheimer este celebrată joi, 21 septembrie.

Mai bine cunoscută și mai bine diagnosticată, această maladie a rămas totuși fără un tratament curativ până în zilele noastre, reamintește AFP.

Vârsta este “cel mai mare factor de risc cunoscut”, potrivit OMS. Se estimează că începând de la 85 de ani, o femeie din patru și un bărbat din cinci sunt afectați de Alzheimer. Începând de la 65 de ani, riscul de a dezvolta această boală se dublează la fiecare cinci ani.

Cu toate acestea, Alzheimer nu trebuie să fie considerată o consecință ineluctabilă a procesului de îmbătrânire. De altfel, există o formă ereditară a maladiei Alzheimer (1% din cazuri), cu o apariție mult mai precoce, în jurul vârstei de 60 de ani sau chiar mai devreme.

Pentru forma non-ereditară a bolii, studiile au evidențiat ca factori de risc sedentarismul, obezitatea, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, fumatul, consumul excesiv de alcool și alimentația dezechilibrată.

Depresia, nivelul scăzut de instruire, izolarea socială și absența activităților intelectuale sunt de asemenea citate de OMS în rândul factorilor de risc.

Sursa: doctorulzilei.ro.

Etichete: Alzheimer motiv
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole