Răzvan Rentea a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația că și-ar fi ucis tatăl, mama și bunica. Bărbatul din Satu Mare a fost sergent major la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, dar în jurul anului 2012 a fost obligat să demisioneze după ce ar fi fost acuzat de anumite infracțiuni comise în timpul serviciului.
În ceea ce privește motivul crimei, se pare că soții Rentea și fiul lor nu ar fi ajuns la o înțelegere cu privire la un apartament pe care îl dețineau în centrul municipiului Satu Mare. Din cauza sumelor mari de bani pe care le-ar fi pierdut la aparatele de jocuri de noroc, acesta ar fi încercat să vândă apartamentul, iar părinții nu ar fi dorit să mai lase bani pe mâna lui. Motiv pentru care au încercat să valorifice ei apartamentul, astfel încât să nu fie vândut de către fiul lor, potrivit presasm.ro.
Cele trei persoane din comuna Apa, judeţul Satu Mare, au fost găsite moarte, în propria locuinţă. În casă au fost găsiţi decedaţi un bărbat, soţia acestuia şi mama femeii. Două dintre cadavre au fost găsite aliniate în fața garajului, iar crima a fost descoperită de un vecin.