Donald Trump şi fundaţia sa de binefacere au fost daţi în judecată de procuratura statului New York.
Prețedintele american este acuzat că a folosit ilegal banii fundaţiei pentru a-şi susţine campania electorală şi pentru a pune capăt unor litigii personale. Procurorul general cere tribunalului să dizolve fundaţia şi să-i interzică lui Donald Trump să mai conducă, timp de zece ani, organizaţii non-profit.
Trei din copiii săi, Donald junior, Eric şi Ivanka, sunt de asemenea puşi sub acuzare.
Trump a reacționat imediat pe Twitter, spunand că acuzaţiile sunt „ridicole” şi motivate politic.