Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Motivele din spatele deciziei lui Harris de a-l alege pe Walz vicepreședinte. Karen Hult: „Provine dintr-un mediu agricol, mai rural”

Motivele din spatele deciziei lui Harris de a-l alege pe Walz vicepreședinte. Karen Hult: „Provine dintr-un mediu agricol, mai rural”

Ana Maria Roman
3 minute de citit Publicat la 19:44 07 Aug 2024 Modificat la 20:07 07 Aug 2024

Karen Hult, profesor de Ştiinţe Politice la prestigioasa Universitate Virginia Tech, explică motivul pentru care Kamala Harris l-a ales pe Tim Walz, guvernatorul de Minnesota, partener în cursa electorală pentru președinția SUA, dar şi de ce după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump, rolul vicepreşedintelui a devenit unul mult mai important la aceste alegeri. 

Kamala Harris l-a ales pe guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, drept partener de candidatură la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

La rândul lui, Tim Walz a declarat că este „onoarea vieții lui”.

Interviu exclusiv cu Karen Hult: „Guvernatorul Walz a fost o surpriză pentru majoritatea oamenilor”

Karen Hult, profesor de Ştiinţe Politice la Universitatea Virginia Tech, a dezvăluit, în cadrul unui interviu acordat realizatorei News Hour with CNN, Ana Maria Roman, care e motivul pentru care Kamala Harris l-a ales pe Tim Walz.

Karen Hult: „Ei bine, două lucruri menţionez de la început. În contextul Statelor Unite, ceea ce candidatul la vicepreședinție aduce la pachet, din ambele părți, este consolidarea persoanei care candidează pentru președinție. În acest caz, fostul președinte Donald Trump și vicepreședintele Kamala Harris.

Cred că, într-o anumită măsură, guvernatorul Walz a fost o surpriză pentru majoritatea oamenilor în parte, pentru că nu este la fel de cunoscut la nivel național ca unele dintre celelalte persoane pe care le lua în considerare pentru funcția de vicepreședinte.

În același timp, guvernatorul Walz este guvernatorul unui stat complex destul de important, statul Minnesota. De asemenea, are 12 ani de experiență în Camera Reprezentanților a SUA, aşadar are ceva mai multă experiență electorală în domeniul afacerilor publice decât adversarul său JD Vance.

Mai mult decât atât, spre deosebire de dl. Vance, deși amândoi sunt foarte buni comunicatori, au stiluri destul de diferite. Guvernatorul Walz provine dintr-un mediu agricol, mai rural, și-a petrecut mulți ani din viață predând la liceu. A antrenat echipe de fotbal în licee în contextul Statelor Unite, ceea ce în orașele mici este foarte important. Ce diferență face acest lucru?

Ei bine, asta înseamnă probabil că el poate ajunge la grupuri de oameni pe care poate vicepreședintele Harris nu le poate atinge, iar aceasta este o contrapondere frumoasă la modul în care senatorul Vance se prezintă.

Deci, cred că în ceea ce privește abilitățile de comunicare și capacitatea de a relaționa cu diferite grupuri de oameni, în acest sens, guvernatorul Walz este un candidat destul de atractiv.

Ana Maria Roman: „Domna profesor Hult, noi nu avem un astfel de sistem în România. Candidații nu candidează cu un vicepreşedinte. Așadar, aș vrea să vă întreb cât de importanți sunt vicepreședinții nominalizați în cursa prezidențială?”

Karen Hult: „Aceasta este o întrebare extraordinară. În mod normal, ceea ce aflăm este că persoana care este vicepreședinte nu face o mare diferență în ceea ce privește persoana pentru care oamenii votează în cele din urmă. Totuși, cred că, într-un fel, anul acesta poate fi puțin diferit din câteva motive.

Unul este, după cum ne amintim, că au existat multe îngrijorări cu privire la vârsta candidaților la președinție. Cu siguranță, aceasta este una dintre preocupările care l-au determinat pe președintele Biden să decidă să nu candideze pentru realegere. Această preocupare legată de vârstă este încă prezentă în cazul fostului președinte Trump. El va avea bine peste 80 de ani în momentul în care va părăsi următorul mandat, dacă va fi reales.

Deci, aceasta este o preocupare. Mai general, totuși, cred că recenta tentativă de asasinare a fostului președinte Trump subliniază importanța persoanei care urmează în linie pentru a deveni președinte. Dacă din orice motiv președintele nu ar putea să își termine mandatul. 

Aşa că, în acest sens, oamenii vor acorda mult mai multă atenție celor doi candidați la vicepreședinție.”

Ana Maria Roman: „Chiar dacă analiștii politici au spus în Statele Unite că alegerile sunt deja câștigate de Donald Trump după tentativa de asasinare, sondajele arată că Harris, candidatul democrat, îl conduce pe candidatul republican. Ce s-ar putea schimba în următoarele luni?”

Karen Hult: „Ei bine, un lucru de spus despre sondaje, desigur, așa cum înțeleg toți ascultătorii și telespectatorii, este că sondajele nu fac decât să prezinte ceea ce oamenii le spun sociologilor la un anumit moment dat. Nu reflectă neapărat modul în care se vor prezenta în cele din urmă la vot și dacă vor vota.

Este important să reținem acest lucru. Dar cred că o mulțime de lucruri s-ar putea schimba până la alegerile prezidențiale. După cum am văzut în acest ciclu electoral și, într-adevăr, peste tot în lume, evenimente neașteptate se întâmplă în multe locuri.

S-ar putea ca problemele economice să ia amploare în continuare în Statele Unite, ar putea exista atacuri naţionale sau internaţionale, probleme de securitate cibernetică. Așadar, toate aceste schimbări ar putea afecta felul în care oamenii votează și dacă votează şi pe cine aleg. Deci cred că este încă prea devreme pentru a face predicții”, a declarat Karen Hult, profesor de Ştiinţe Politice la Universitatea Virginia Tech, pentru Antena 3 CNN.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole