Antena 3 CNN Externe Sute de pasageri ai unui avion au zburat șase ore, iar la aterizare s-au trezit tot acasă. Motivul este unul jenant

Sute de pasageri ai unui avion au zburat șase ore, iar la aterizare s-au trezit tot acasă. Motivul este unul jenant

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 14:50 15 Feb 2024 Modificat la 14:50 15 Feb 2024

Un incident bizar s-a produs în cadrul unui zbor transatlantic al unui Boeing 787 Dreamliner al companiei KLM, care a avut ca destinație Los Angeles.

Problemele au apărut în timpul zborului de la Amsterdam, iar pasagerii au avut parte de o experiență cu totul neașteptată. La bordul aeronavei se aflau peste 200 de pasageri, care au fost nevoiți să facă față unei situații delicate.

După doar o oră de zbor, membrii echipajului au constatat că 8 din cele 9 toalete ale avionului erau nefuncționale. Încercând inițial să continue zborul, piloții s-au răzgândit la un moment dat și au decis să revină la Amsterdam pentru a remedia problema.

Zborul a devenit un adevărat roller coaster pentru pasageri, avionul efectuând mai multe manevre neașteptate. După aproximativ două ore de zbor suplimentar și după ce avionul s-a întors deasupra Groenlandei, pasagerii s-au trezit înapoi în Amsterdam, având în spate 6 ore și jumătate de călătorie în van.

Operatorul KLM a reacționat prompt și a înlocuit avionul, iar călătoria spre Los Angeles a fost reluată cu o întârziere totală de 9 ore.

Problema toaletelor a fost rezolvată rapid, iar a doua zi aeronava a plecat către Houston și a revenit fără alte incidente, potrivit businessinsider.com.

Etichete: zbor avion
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole