Birourile de eliberare a pașapoartelor din Italia sunt copleșite de numărul mare de cereri, iar oamenii sunt nevoiți să aștepte luni întregi pentru a obține un astfel de document.
În acest caz, pentru a fi sigură că nu pierde vacanța plănuită în Mexic, o italiancă a decis să solicite eliberarea unui pașaport pentru copilul pe care încă îl purta în pântece.
Astfel, în momentul în care a trebuit să introducă CNP-ul bebelușului, pentru a face programarea, femeia a inventat codul în funcție de data pe care medicii au estimat-o pentru naștere.
Cu toate acestea, bebelușul s-a născut la o lună distanță de data comunicată de medici, iar femeia s-a aflat în situația stânjenitoare de a le explica autorităților italiene faptul că CNP-ul copilului, pe care l-a introdus inițial, nu corespunde cu cel real.
Citește și: Scandal de proporții în tren! Un român din Germania a fost mușcat de ureche de un compatriot
În final, cererea femeii a fost anulată, iar acum este nevoită să aștepte până când îi va fi preluată noua solicitare de eliberare a pașaportului bebelușului său.