O geantă cu 130.000 de euro a fost aruncată pe geam de traficanții de droguri în timpul perchezițiilor DIICOT în încercarea de a scăpa de probe.
De asemenea, un alt traficant a aruncat în vasul de toaletă o parte dintre stupefiante.
[GAL layout="5"]Șapte persoane au fost reținute de procurori pentru trafic de droguri în formă continuată.
40 de kilograme de muguri de canabis și 12 kilograme de hașiș au găsit polițiștii și procurorii DIICOT în urma a zece percheziții făcute marți în Cluj și Iași la persoane suspectate de trafic de droguri. La sosirea polițiștilor, un suspect a aruncat pe geam o geantă cu 130.000 de euro.
Citește și: Șeful ANPC, anunț despre alertele alimentare înainte de sărbători: "Trag un semnal de alarmă"
Potrivit polițiștilor, din cercetări a reieșit că, pe parcursul anului 2023, membrii unei rețele de dealeri ar fi introdus în România cantități mari de droguri de risc pe care le-ar fi distribuit, ulterior, către alți dealeri din municipiile Cluj Napoca și Iași, care, la rândul lor, ar fi aprovizionat piețele de droguri din cluburi, cămine studențești și unități școlare.
Au fost făcute zece percheziții domiciliară în cele două municipii și s-au realizat două operațiuni de prindere în flagrant delict a persoanelor cercetate, în timp ce tranzacționau sau transferau cantități mari de droguri.
Au fost descoperite și ridicate 40 de kilograme de muguri de canabis, 12 kilograme de hașiș, aproximativ 120 de grame de cristal, precum și o mașină de numărat bani.
130.000 de euro au fost aruncați pe geam
În momentul pătrunderii în locațiile percheziționate, una dintre persoanele cercetate ar fi încercat să arunce droguri în vasul de toaletă, iar o alta a aruncat pe geam o geantă în care se aflau 130.000 de euro, care a fost recuperată de polițiști.
Polițiștii susțin că din cantitățile de drog descoperite se puteau realiza aproximativ 50.000 de doze, a căror valoare este estimată la 800.000 de euro.
"Această grupare ar fi acționat de mai mult timp în Cluj Napoca, iar, ulterior, prin intermediul unei persoane, din județul Botoșani, stabilit în municipiul Iași, ar fi început să transfere cantități importante de droguri de risc către piața din Iași.
În ultimele 3 luni, au fost destructurate alte 2 ramuri ale acestei organizații specializate în traficul de canabis, fiind reținute și ulterior arestate preventiv alte 6 persoane implicate în traficul de droguri, de la care au fost ridicate aproximativ 4 kilograme de canabis, aproximativ 40.000 de lei și 3.000 de euro”, transmite IGPR.
În cadrul acestei rețele extinse de trafic de droguri, ar fi fost folosiți minori pentru trafic de droguri, dar, în același timp, aceștia ar fi fost și destinatari ai substanțelor interzise.
Marți, procurorii DIICOT Iași au dispus reținerea a 7 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată. Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a celor 7 persoane, pentru 30 de zile.