Antena 3 CNN Politică A doua moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor a fost adoptată

A doua moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor a fost adoptată

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 13:46 13 Mai 2020 Modificat la 13:46 13 Mai 2020

Moțiunea a fost adoptată de deputaţi cu 166 de voturi „pentru”, 94 „împotrivă” şi 28 de abţineri.

„Mai nociv decât efectele pandemiei, mai contagios decât coronavirusul și mai letal decât maladia COVID-19,

Sondajele de opinie arată că 70% din populaţie consideră că România ar fi putut evita efectele negative din economie, produse de pandemia de coronavirus, dacă Ministerul Finanţelor ar fi luat din timp măsuri eficiente pentru sprijinirea agenţilor economici.

Mai simplu spus - 70% dintre români consideră că ministrul Cîţu este un dezastru pentru economie”, se arată în textul moțiunii.

Aceasta a fost dezbătută de deputați luni.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, spunea luni că PSD că a inițiat moțiunea bazîndu-se pe datele din perioada guvernării sale și a enumerat în favoarea guvernării liberale programul IMM Invest, informatizarea ANAF sau creșterea încasărilor la buget.

Cîţu, la dezbaterea moţiunii împotriva sa: 'Semnatarii acestei moţiuni sunt criminali. Au jucat poker cu sănătatea românilor'

„Este clar că ați inițiat o moțiune bazată pe date de când erați voi la guvernare. România arată altfel. Astăzi guvernează PNL, noi știm ce să facem și cum să facem. Acest guvern a gestionat bine aceste două crize suprapuse.

Ați lăsat statul român nepregătit și vulnerabil”, a spus Cîțu.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole