Antena 3 CNN Politică Moţiunea de cenzură a PSD împotriva lui Cîţu, citită în Parlament: "Viitorul ţării este marcat de o îndatorare toxică"

Moţiunea de cenzură a PSD împotriva lui Cîţu, citită în Parlament: "Viitorul ţării este marcat de o îndatorare toxică"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:24 30 Sep 2021 Modificat la 14:53 30 Sep 2021

Au fost în plen doar parlamentarii PSD, AUR şi UDMR, pentru că aleşii USR nu vor să participe la dezbatare, deşi au anunţat că vor vota moţiunea. 

Nici parlamentarii PNL nu vor veni la şedinţă. De altfel, aceştia din urmă sunt ameninţaţi cu excluderea dacă participă la dezbateri. 

Peste 280 de parlamentari vor vota moţiunea de cenzură, a declarat, joi, Ionuţ Moşteanu. 

Purtătorul de cuvând USR-PLUS a mai precizat că membrii partidului din care face parte vor vota pentru căderea guvernului Cîţu, indiferent de rezultatul congresului USR-PLUS.

Moțiunea de cenzură depusă de PSD a fost citită astăzi în plenul Parlamentului, iar dezbaterea și votul vor avea loc marți.

Strategia lui Florin Cîțu, care dă peste cap moțiunea PSD

Florin Cîţu ar putea pune în aplicare, luni, planul care lasă în off-side contestatarii.

Potrivit surselor, una dintre strategiile premierului este să îşi dea demisia din funcție, ca să nu mai poată fi revocat prin moțiune de cenzură.

Astfel, președintele Klaus Iohannis îl va putea nominaliza prim-ministru la formarea viitorului Guvern.

Strategia va fi pusă în aplicare, spun aceleași surse, doar dacă Florin Cîţu nu va reuși să își asigure suficiente voturi astfel încât moțiunea să nu treacă. 

Cu alte cuvinte, Florin Cîțu și-ar putea demisia cu o zi înainte de votul moțiunii de cenzură. Însă, până atunci, echipele de negociere din Partidul Național Liberal negociază cu celelalte formațiuni politice, inclusiv cu parlamentarii PNL.

Și asta pentru că încă există parlamentari care îl susțin pe Ludovic Orban și ar putea vota moțiunea de cenzură depusă de PSD, deși surse liberale susțin că niciun liberal nu va intra în plen nici la citirea moțiunii, nici la votul acesteia.

Liberalii care vor participa la moțiune, vor fi excluși din partid

Sursele citate spun că premierul Florin Cîțu, actualul președinte al Partidului Național Liberal, i-a amenințat pe liberali că, oricare dintre ei va intra în plen sau va vota moțiunea, va fi exclus din partid. 

Din echipele de negociere fac parte, în acest moment, Alina Gorghiu, Rareș Bogdan, Lucian Bode, Gabriel Andronache, dar și Daniel Fenechiu și Nicolae Ciucă.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole