Antena 3 CNN Externe Moscova avertizează că există un "risc enorm" de război nuclear

Moscova avertizează că există un "risc enorm" de război nuclear

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:53 01 Dec 2022 Modificat la 15:53 01 Dec 2022

Avertismentul a fost lansat de șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, într-o conferință de presă la Moscova.

În cazul unui război cu mijloace convenționale între puteri nucleare riscul de a degenera într-un război nuclear este enorm, a declarat Lavrov.

Lavrov a amintit că președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Joe Biden au semnat în iunie 2021 o declarație conform căreia nu pot exista câștigători într-un război nuclear iar la acest document au subscris mai târziu încă cinci puteri nucleare.

"După cum am spus deja, noi suntem dispuși să mergem chiar mai departe și să spunem nu doar că nu poate fi declanșat un război nuclear, ci și că este inadmisibil orice război între puteri nucleare", a subliniat el.

Lavrov: "Guvernul de la Kiev și-a propus să distrugă Rusia pe câmpul de luptă"

"Însă Occidentul, SUA, Regatul Unit sau Franța fac totul pentru a-și spori participarea practic directă în războiul pe care îl poartă împotriva Rusiei prin intermediul ucrainenilor. Este o tendința periculoasă", a spus ministrul rus de Externe.

Șeful diplomației ruse a insistat că a discuta cu SUA despre stabilitate strategică fără a lua în calcul situația din Ucraina nu este posibil.

În context, Lavrov a acuzat guvernul de la Kiev că și-a propus ca obiectiv "să învingă, ba chiar distrugă Rusia pe câmpul de luptă".

"Cum este posibil ca obiectivul de a înfrânge Rusia să nu aibă importanță pentru stabilitatea strategică?", a argumentat ministrul rus, potrivit căruia țara sa este unul dintre actorii-cheie în acest domeniu.

"Americanii ne spun: despre Ucraina trebuie să vorbim cu ucrainenii, când vor ucrainenii, iar noi să discutăm despre armament nuclear și stabilitate strategică. Asta este, puțin spus, naiv", a concluzionat el.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole