Numai că, de cele mai multe ori, interesele statelor diferă de cele ale companiilor. Statele se pot proteja de reducerea veniturilor publice numai în detrimentul performanțelor financiare ale companiilor.
Așa se face că, în prezent, există două tendințe la nivel global: una de diminuare a presiunii fiscale pe sectorul de explorare și producție de țiței, iar alta de creștere a acesteia.
În general, statele care optează pentru prima variantă (SUA, Marea Britanie, Italia, Germania) beneficiază de piețe mai libere, influența politicului (formală sau informală) asupra companiilor fiind mai redusă. Statele care optează pentru cea de-a doua variantă sunt state în care statul are o influență covârșitoare, fie ca acționar, fie ca reglementator extrem de agresiv al pieței.
Ultimul exemplu este cel al Rusiei, care pare că a preluat modelul României și, într-o perioadă la care prețul petrolului se situează în apropierea costului de extracție, pregătește un proiect de lege de modificare a sistemului de redevențe. La fel ca și în cazul României, Ministerul rus de Finanțe rus intenționează să păstreze actualul sistem de redevențe, pe care să-l dubleze cu un nou impozit pe profit.
Dacă în cazul României, Guvernul intenționează să aplice, începând cu 1 ianuarie 2017, un impozit de suplimentar de 35% din profitul obținut de pe urma activității de upstream (extracția de petrol și gaze), Kremlinul este mult mai ambițios și dorește să impună un nivel dublu al taxei, de 70%. Și asta pe lângă redevența care poate ajunge la 40%, impusă însă numai după ce zăcământul devine profitabil (companiile și-au recuperat investițiile efectuate inițial).
Mai mult, pe profit.ro.