Informația este transmisă de agenția rusă TASS, citată de CNN.
"La întâlnirea care va avea loc la Centrul Național pentru Controlul Apărării, vor fi sintetizate rezultatele activităților forțelor armate ale Federației Rusie în 2022 și vor fi stabilite sarcinile pentru anul viitor", a menționat agenția rusă de presă.
Kremlinul a precizat anterior că președintele rus va face, săptămâna aceasta, "o declarație importantă".
Potrivit TASS, la evenimentul de miercuri, ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, va prezenta progresul "operațiunii militare speciale" - expresia oficială pentru invazia din Ucraina - și va da informații cu privire la armamentul și echipamentul militar primite de armata rusă în decursul anului pe cale să se încheie.
Șoigu va vorbi și despre activitățile militare internaționale ruse și despre protecția socială a personalului militar rus.
La eveniment urmează să participe liderii districtelor militare din Federație, reprezentanți ai diferitelor arme și oficiali federali.
Circa 15.000 de oficiali militari ar urma să ia parte la întâlnire prin videoconferință.
Putin: "Rusia antrenează piloți din Belarus pe avioane capabile să transporte încărcături speciale"
Rusia va continua să antreneze piloți ai forțelor aeriene din Belarus pe avioane cu reacție modificate pentru a transporta "încărcături de luptă speciale", a declarat Vladimir Putin.
El a făcut afirmația într-o conferință comună la Minsk cu omologul belarus Aleksandr Lukașenko.
"Cred că ar fi posibil să se continue cu implementarea propunerii făcute de președintele belarus, de a pregăti echipaje pe avioanele de luptă deja reechipate pentru a putea folosi muniție cu focos special", a precizat liderul rus.
"SUA, de exemplu, au luat de zeci de ani măsuri similare cu aliații lor din NATO", a continuat el.
Potrivit liderului rus, astfel de măsuri coordonate sunt "excepțional de importante din cauza situației tensionate de la frontiera externă a Uniunii (Rusia - Belarus, n.r.)".
Lukașenko: "Am pregătit de luptă sistemele S-400 și Iskander"
"Trebuie să vă spun că am pregătit aeronavele. S-a dovedit că avem astfel de avioane încă din perioada sovietică. Le-am testat în Federația Rusă. Acum, lucrăm cu rușii pentru a pregăti echipaje capabile să piloteze aceste aeronave care transportă muniție specială", a declarat, la rândul său, Aleksandr Lukașenko de față cu Putin.
"Am pregătit de luptă complexul (de rachete) S-400 pe care l-ați transferat în Belarus, precum și (...) sistemul Iskander, pe care ni l-ați dat după ce ni l-ați promis acum o jumătate de an", a continuat el.
CNN amintește că, la începutul acestui an, liderul autocrat de la Minsk a cerut Rusiei să ajute la modernizarea avioanelor militare din Belarus pentru a le face capabile să transporte focoase nucleare.
Ulterior, Lukașenko a confirmat că a primit din partea Rusiei ajutorul solicitat pentru dotarea țării cu rachete cu capabilități nucleare.