Antena 3 CNN Externe Moscova, pustiită de bărbați din cauza mobilizării, tremură după decretul lui Putin

Moscova, pustiită de bărbați din cauza mobilizării, tremură după decretul lui Putin

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 17:57 19 Oct 2022 Modificat la 18:05 19 Oct 2022

Cel mai recent îl reprezintă decretele semnate, miercuri, de președintele rus, prin care este decretată legea marțială în teritoriile ucrainene anexate ilegal și se impun restricții de circulație în opt regiuni ruse.

Aceste decrete au fost precedate de mobilizarea din septembrie, prin care Kremlinul și-a anunțat intenția de a sprijini frontul din Ucraina cu încă 300.000 de combatanți.

Președintele Vladimir Putin a spus recent că mai mult de 220.000 de oameni au fost înrolați. Asta ar însemna că obiectivul propus ar fi fost atins în proporție de peste două treimi.

Însă presa internațională a relatat că alte sute de mii de ruși au fugit de război peste hotare, dintre care cel puțin 200.000 prin Kazahstan.

Mobilizarea lui Putin lasă Moscova fără bărbați

Sunt și unii care au ales Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Israel, Argentina și Europa, se arată într-un material publicat de cotidianul The New York Times (NYT).

Un efect vizibil este că pe străzile din Moscova bărbații apar tot mai rar de când autoritățile au început să îi vâneze, la propriu, pentru a-i duce la încorporare.

Alt efect este că multe femei din capitala rusă au rămas singure, după ce soții lor au fugit imediat ce au primit notificarea de încorporare sau chiar înainte de a primi una.

Sursa citată menționează cazul Lizei.

În vârstă de 43 de ani, ea a rămas acasă după ce soțul său, avocat la o multinațională, a plecat într-o țară din vestul Europei după ce a fost convocat la centrul de încorporare pentru a lupta în Ucraina.

Soția a rămas pe loc, pentru că fiica lor merge la școală iar părinții și socrii săi au rămas, de asemenea, în Rusia.

Femeie la comisariat, unde-i soțul încorporat: "Acești oameni sunt doar carne de tun!"

La un comisariat din nord-vestul Moscovei, reporterul publicației americane surprinde scenele în care soțiile, mamele și copiii își iau rămas bun de la cei dragi, fără a putea ști dacă aceștia se vor mai întoarce în viață de pe frontul din Ucraina.

"Acești bărbați sunt doar carne de tun", estimează Ekaterina, o tânără de 27 de ani, care mărturisește că ar fi preferat ca soțul ei să fie închis câțiva ani decât să se întoarcă acasă într-un sicriu.

Luni, primarul Moscovei a anunțat că mobilizările s-au încheiat în capitală.

Pentru că sunt mai puțini bărbați, afacerile au de suferit.

Magazinele din centru sunt pustii și cu anunțuri de închiriat în geamuri.

Vitrinele magazinelor care vindeau mărci occidentale sunt acoperite.

[GAL layout="5"]

În vreme de război, afacerile suferă chiar și la Moscova

Aleksei Ermilov, un patron de frizerie, declară că afacerile sale resimt cel mai mult absența bărbaților.

"Putem vedea valul masiv de relocare mai mult în Moscova și Sankt Petersburg decât în alte orașe, parțial pentru că mai mulți oameni au mijloacele de a pleca de acolo", spune el.

Presa rusă a consemnat, între altele, că numărul clienților la unul dintre cele mai mari cluburi de striptease din Moscova a scăzut cu 60%.

De asemenea, sunt mai puțini agenți de securitate disponibili, deoarece aceștia fie au fost mobilizați, fie au fugit.

Ce fac femeile și bărbații care n-au putut pleca din Moscova

NYT notează și mărturia Alisei, o absolventă de facultate în vârstă de 21 de ani.

Ea încearcă să strângă suficienți bani pentru a pleca din Rusia odată ce prietenele ei își vor fi terminat, la rândul lor, studiile, astfel încât să poată închiria împreună o locuință în străinătate.

Absolventă de 21 de ani: "Nu văd niciun viitor în Rusia cu Putin la putere"

"Nu văd niciun viitor aici, în Rusia, cel puțin nu cât timp Putin este la putere", estimează Alisa.

Iar Aleksandr Perepelkin, director de marketing și editor unei publicații de modă și cultură, spune că rămâne precaut.

"Încerc să merg cu mașina peste tot, pentru că (autoritățile) pot da somații (de încorporare) pe stradă și la gura de metrou", povestește el. 

Perepelkin arată că a rămas în Rusia pentru că simte că are o obligație față de cei peste 100 de angajați ai săi.

Dar în prezent birourile sale amintesc de scenele din primele luni ale pandemiei de COVID, pentru că din oraș lipsesc atât de mulți oameni.

El și partenerii săi de afaceri încă discută ce trebuie să facă.

"Marketingul este genul de afacere pe care o faci în timpuri normale, nu în timp de război", a concluzionat bărbatul.

El și-a spus povestea într-o cafenea moscovită, populată aproape exclusiv de femei, efect al mobilizării decretate de autorități.

Galerie foto: Bărbați ruși urcați în autobuze la centrele de recrutare după ce și-au luat rămas bun de la familii, în timp ce atmosfera la Moscova se apropie de cea a unui oraș-fantomă

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole