Antena 3 CNN Externe Moscova ar putea schimba calendarul utilizării armelor nucleare. Avertismentul unui deputat rus

Moscova ar putea schimba calendarul utilizării armelor nucleare. Avertismentul unui deputat rus

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 10:45 23 Iun 2024 Modificat la 10:58 23 Iun 2024

Moscova ar putea modifica calendarul utilizării armelor sale nucleare în cazul în care ameninţările la adresa Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, șeful Comisiei de apărare din Duma de Stat, citat de agenția de presă de stat RIA Novosti şi Agerpres. 

Comentariile generalului rus în rezervă Andrei Kartapolov vin în contextul avertismentelor recente ale președintelui Vladimir Putin, care a sugerat că Moscova ar putea revizui doctrina sa nucleară, ce stabilește condițiile în care astfel de arme ar putea fi utilizate.

"Dacă vedem că provocările și amenințările cresc, putem ajusta ceva în doctrină privind calendarul utilizării armelor nucleare și decizia de a recurge la aceasta", a declarat Kartapolov, citat de RIA Novosti. "Dar, desigur, este prea devreme să vorbim prea detaliat de pe acum", a adăugat el.

Doctrina nucleară a Rusiei din 2020 specifică situațiile în care președintele ar lua în considerare utilizarea armelor nucleare: în general, ca răspuns la un atac cu arme nucleare sau cu alte arme de distrugere în masă, sau cu arme convenționale "atunci când însăși existența statului este amenințată".

Putin a menționat și că Rusia ar putea testa o armă nucleară, dacă ar fi necesar, deși în prezent nu vede această necesitate.

Retorica accentuată a Kremlinului privind armele nucleare apare în contextul în care diplomați ruși și americani afirmă că războiul declanșat de Rusia în Ucraina în 2022 se află în cea mai periculoasă fază de până acum, notează Reuters.

Etichete: Rusia arme nucleare
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole