Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Dezvăluiri exclusive făcute de Morel Bolea. De ce a fost eliberat din arest

Dezvăluiri exclusive făcute de Morel Bolea. De ce a fost eliberat din arest

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:10 17 Noi 2022 Modificat la 19:18 17 Noi 2022

Are o boală genetică care nu îi permite să facă asta, iar în susţinerea sa ar fi prezentat ieri judecătorilor documente medicale.

Într-un interviu exclusiv acordat reporterilor Antena 3 CNN, ieşeanul mai spune că cele 11 fete cu care a fost găsit în casă la percheziţii sunt 11 doamne respectabile care se adunaseră să lucreze la un proiect de cercetare.

"Aceste fete au peste 40 de ani. Sunt doctori, o parte sunt doctori, toţi sunt absolvenţi de facultate, toţi sunt experţi pe domeniile lor de activitate", a declarat el pentru Antena 3 CNN.

Multe dintre aceste doamne, spun surse din rândul anchetei, nu şi-ar mai fi văzut familiile de foarte mulţi ani, rupând orice contact.

Morel Bolea, acuzat pentru trafic de minori, a fost eliberat. Instanța a respins cererea de arestare

Cât despre acuzaţiile din dosar, Morel Bolea spune că totul este o invenţie. Ca să scape de arest, Bolea spune că a dus în faţa judecătorilor dovada supremă. Un act medical care atestă că fizic nu mai poate întreţine relaţii sexuale de prin anii 2000.

"Moştenesc genetic o boală gravă. Tata era bolnav de cancer de prostată, iar eu de la 40 de ani sufăr şi eu de această boală de prostată", a spus Morel Bolea.

"Asta m-a oprit. N-am nicio tentaţie de genul ăsta", a mai spus Morel Bolea pentru Antena 3 CNN.

Morel Bolea este acuzat că în perioada 2000-2016 ar fi recrutat prin intermediul unui ONG mai multe adolescente pe care le-ar fi exploatat sexual. 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole