Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Monica Pop, despre Gabi Luncă: "Un om foarte blând care inspira linişte. Ce căuta poliţia la ei acasă?"

Monica Pop, despre Gabi Luncă: "Un om foarte blând care inspira linişte. Ce căuta poliţia la ei acasă?"

Claudia Popovici
3 minute de citit Publicat la 22:22 05 Apr 2021 Modificat la 22:31 05 Apr 2021

Fiicele artistei au vorbit în exclusivitate la Antena 3 despre ultimele clipe trăite de Gabi Luncă pe patul de spital.

Medicul Monica Pop aprecizat că cei trei artişti trecuţi în nefiinţă în această perioadă, Cornelia Catanga, Nelu Ploieşteanu şi Gabi Luncă i-au fost pacienţi. Pentru toţi a avut cuvinte de laudă, dar despre Gabi Luncă a vorbit în special ca fiind un om foarte blând care inspira liniște.

"Eu nu sunt o persoană liniștită, dar atunci când deschidea ușa se relaxa tot. Era un om absolut special şi de o distincție comportamentală de necomparat. Niciunul din pacienții mei nu mi-a creat aceasta senzație. Am fost într-o emisiune cu dânsa şi acea liniște sufletească pe care o răspândea în jur am văzut şi în copii dânsei, echilibrați şi elegant educați. Aș vrea să vă rog sa trimiteți reportajul la toate forurile conducătoare care împiedica tot ce e firesc pe lumea asta.", a spus medicul Monica Pop. 

Copiii lui Gabi Luncă, devastați de durere. "Am vrut să ajung pacient în ATI ca să pot fi lângă măicuța mea"

Știind că boala i-ar fi putut afecta rând pe rând organele cântăreței, fiica ei Rebeca a mărturisit că și-ar fi dorit să fie donator, în cazul în care "măicuța" ei ar fi avut nevoie.

"Au mai fost telefoane, iar la ultima discuție am mințit-o și am remușcări. (...) Nu i-am cerut să mai trăiască mama 10 ani, am cerut o lună. Să fie mama acasă, să ne povestească, să nu fie singură (...) M-am oferit donator de organe, m-am gândit că vor ceda și rinichii, m-am gândit în primă fază la plămâni, dar v-am spus am fost dispusă să mă contaminez, să ajung pacient ATI ca să pot fi lângă măicuța mea să o îngrijesc", a mai spus ea cu lacrimi în ochi.

Gabi Luncă, premoniție înainte să moară

Estera, una dintre fetele cântăreței a mărturisit că Gabi Luncă a avut o premoniție, chiar înainte să moară. Marea interpretă de muzică populară avea o vedenie, iar când a povestit-o fiicei sale, aceasta și-a dat seama că mama mei urma să plece în curând dintre noi.

Poliţia, la comemorarea lui Gabi Luncă. Familia: "Nu înţelegem această decizie. Legal nu au voie"

Fiica lui Gabi Luncă a subliniat că ceremonia de comemorare a indrăgitei artiste are loc într-un cadru restrăns iar poliţia nu are de ce să îşi facă griji.

"Sala aceasta aparține a Bisericii Renovatio care ține slujbă aproape în fiecare seară cu respectarea distanțării sociale. Sala este de 3.000 de metri pătrați asigură un loc pentru 700-800 de persoane în condițiile actuale.

"Nu înțeleg pentru ce au venit"

Nu înțeleg pentru ce au venit. Nu sunt multe persoane sunt doar apropiații familiei și chiar nu știu de ce ar putea să vină să oprească desfășurarea slujbei de comemorare că nu este priveghi.

Atâta vreme cât nu deranjăm cu nimic și nu există niciun motiv ca să își facă probleme. Le punem la dispoziție documentele necesare pentru că avem aprobare pentru așa ceva. Din punct de vedere legal nu au voie și nu suntem ignoranți.

Aici sunt o mulțime de jurişti care acum pot să iasă să stea de vorbă cu dumnealor.Comemorarea se face în cinstea lui Dumnezeu. Slujba este pentru a  glorifica pe cel care a chemat-o la el, nu este pentru a glorifica pe omul, ci ceea ce el și Dumnezeu a lucrat în viața lui.

"La cimitir va fi doar familia"

La cimitir va fi doar familia. Probabil că vom merge un cortegiu funerar până pe jos până la cimitir acolo oamenii vor putea să își asta la revedere.

Se va face un popas la Televiziunea Română la ora 12:00. În fața troiței va fi depusă o poză unde oamenii vor putea să îi aducă un ultim omagiu, o floare și după câteva minute ne vom îndrepta spre cimitir.  Adevărata slujbă se face în seara asta și doar cu apropiații", a spus fiica lui Gabi Luncă pentru Antena 3.

Reacţia Poliţiei:  "Scopul nostru nu este să aplicăm sancţiuni, ci să prevenim"

"Poliția se află în zonă pentru a se asigura că masurile pentru prevenirea şi combaterea pandemiei COVID-19 sunt respectate. Nu se pune problema ca acest eveniment să fie întrerupt. Scopul nostru nu este să aplicăm sancţiuni, ci să prevenim şi să atragem atenţia", a spus pentru Antena 3, Diana Sarca, purtător de cuvânt Poliţia Capitalei.

 

 

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole