Antena 3 CNN Politică Polițiștii au stabilit că Monica Macovei ar fi vinovată de producerea accidentului în care a spulberat un motociclist

Polițiștii au stabilit că Monica Macovei ar fi vinovată de producerea accidentului în care a spulberat un motociclist

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:29 11 Oct 2022 Modificat la 11:43 11 Oct 2022

Zilele trecute, Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, a fost implicată într-un grav accident rutier. Mașina Monicăi Macovei s-a lovit de o motocicletă al cărei șofer s-a ales cu răni extrem de grave.

S-a întâmplat pe drumul național care leagă Mangalia de stațiunea 2 Mai.

Motociclistul a suferit mai multe politraumatisme și a fost transportat la Spitalul Județean Constanța de un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Prima reacție a Monicăi Macovei

Monica Macovei, fostul ministru al Justiției, a transmis prima reacție după accidentul grav în care a spulberat un motociclist cu mașina.

”Mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc.

Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment in care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă.

Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație.

Sper ca motociclistul sa își revină, de câteva ore încerc sa obțin informații despre starea lui”, a transmis Monica Macovei într-un mesaj postat pe Facebook.

Fiul motociclistului spulberat cu mașina de Monica Macovei, apel disperat: ”La spital nu îmi răspunde nimeni. Vă rog mult!”

Fiul motociclistului spulberat cu mașina de Monica Macovei a apelat la oamenii dintr-un grup de Facebook pentru a afla informații despre tatăl său. ”La spital nu îmi răspunde nimeni”, a spus acesta.

”Oameni buni, știe cineva despre accidentul moto în care a fost implicată Monica Macovei? Motociclistul este tatăl meu și nu știu nimic despre el.

La spital nu îmi răspunde nimeni. Vă rog mult, orice informație”, a scris inițial fiul motociclistului într-o postare pe Facebook.

Ulterior, bărbatul a fost contactat de mai mulți oameni de la care a primit informațiile necesare și a lăsat un alt comentariu la postarea sa, în care a dezvăluit că tatăl său este în stare gravă.

”Oameni buni, tata este la terapie intensivă, următoarele zile sunt decisive. Este rău. Am văzut că mi-ați scris, vă mulțumesc mult, dar este o nebunie totală.

Acum plec din Spania și mă duc la el. Dacă o sa fie mai bine, o să scriu aici. Multă sănătate!”, a mai scris acesta.

Etichete: Monica Macovei
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole