Antena 3 CNN Actualitate Locale Monica Macovei, nemulțumită de pedeapsa cu suspendare, după ce l-a băgat șase luni în spital pe motociclistul Ilie Constantin. Victima cere o sumă fabuloasă drept despăgubire

Monica Macovei, nemulțumită de pedeapsa cu suspendare, după ce l-a băgat șase luni în spital pe motociclistul Ilie Constantin. Victima cere o sumă fabuloasă drept despăgubire

Cătălina Buzoianu
1 minut de citit Publicat la 12:04 17 Apr 2024 Modificat la 12:04 17 Apr 2024

Deși magistrații i-au dat doar șase luni cu suspendare, fostul ministru al Justiției a contestat sentința.

Și victima sa, Ilie Constantin, a contestat decizia instanței.

Între timp, a apărut și motivarea judecătorilor, care menționează că Macovei ar fi avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului.

"Acum, după ce Monica Macovei și bărbatul pe care l-a accidentat au depus contestații, dosarul va ajunge la Curtea de Apel Constanța.

Încă nu a fost stabilit un termen de judecată. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla în perioada imediat următoare. 

După cum este deja cunoscut, Monica Macovei a beneficiat de o reducere a pedepsei cu o treime, după ce a cerut să fie judecată în procedură simplificată și după ce s-a recunoscut vinovată la acuzațiile aduse.

La scurt timp după accidentul din octombrie 2022, fostul ministru a spus că vina nu îi aparține și că motociclistul ar fi pătruns pe sensul său demers.

Motociclistul lovit de Monica Macovei cere despăgubiri de jumătate de milion de euro

În cele din urmă însă, Macovei și-a recunoscut vina și a beneficiat de această reducere a pedepsei. 

În motivarea sentinței, judecătorii au subliniat că vina îi aparține exclusiv fostului ministru și că infracțiunea a fost săvârșită din culpă, întrucât inculpata nu a prevăzut rezultatul faptei.

În urma accidentului, viața victimei a fost pusă în primejdie iar bărbatul lovit de Macovei a necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale.

El și-a exprimat nemulțumirea la aflarea sentinței, argumentând că pedeapsa este mult prea mică în comparație cu suferința pe care i-a pricinuit-o fostul ministru și amintind că va rămâne cu sechele pe tot restul vieții.

Pe latură civilă, Ilie Constantin a cerut Monicăi Macovei daune de 500.000 euro", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Cătălina Buzoianu,

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole