Antena 3 CNN Actualitate Monica Iacob Ridzi a fost pusă în libertate: Este o decizie corectă şi aşteptată

Monica Iacob Ridzi a fost pusă în libertate: Este o decizie corectă şi aşteptată

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 19:23 22 Noi 2017 Modificat la 19:23 22 Noi 2017

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi - în cazul căreia instanţa a decis definitiv eliberarea condiţionată - a fost pusă în libertate, miercuri seară, ea afirmând că decizia magistraţilor este una corectă şi aşteptată.

Ea a mai spus că a sperat până în ultima clipă că va fi tratată la fel ca ceilalţi deţinuţi, iar din fericire acest lucru s-a întâmplat acum.

„Pe lângă cei aproape trei ani de detenţie, am prestat şi muncă, am beneficiat şi de zile câstig. La intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu eu executasem integral fracţia pt a beneficia de eliberare condiţionată”, a precizat Monica Iacob Ridzi, scrie news.ro.

Întrebată ce va face de acum încolo, Monica Iacob Ridzi a spus că se va dedica familiei şi în special copiilor.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în luna februarie 2015, la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole