Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Educației recomandă lecţii la televizor pentru copiii care locuiesc în case fără curent electric

Ministrul Educației recomandă lecţii la televizor pentru copiii care locuiesc în case fără curent electric

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 16:44 20 Oct 2020 Modificat la 16:44 20 Oct 2020

Întrebată luni seară, la o emisiune a postului de televiziune Realitatea Plus, cum a rezolvat problema elevilor care nu beneficiază de curent electric acasă și nu pot folosi tabletele, Monica Anisie a enumerat printre soluţii şi varianta emisiunilor TV.

"S-au luat și astfel de măsuri încă din perioada în care am fost în situația de urgență. Cu toții am stat acasă și am desfășurat cursurile în sistem on-line. Acolo unde nu a existat această posibilitate, unitatea de învățământ a asigurat materiale de lucru pentru copii în așa fel încât să continue învățarea.

Mai mult decât atât, Ministerul Educației a realizat în parteneriat cu televiziunea română programul tele-școală, prin care am continuat pregătirea elevilor pentru examenele naționale", a declarat Anisie.

Conform Ministerului Energiei, în 2019, România avea 52.233 de gospodării neracordate la reţeaua naţională de curent electric. 28% dintre elevi și 43% dintre cadrele didactice nu dețin parțial sau total resursele materiale necesare învățământului online, susţine un studiu realizat de organizaţia Salvaţi Copiii România.

Pentru aceştia soluţiile guvernului întârzie să apară. 

Şi preşedintele Klaus Iohannis, întrebat luni, într-o conferinţă de presă, despre elevii care nu au avut posibilitatea în prima lună de şcoală să înveţe online pentru că nu aveau tablete sau internet sau curent electric, a spus că "noi vorbim de o catastrofă, nu de nişte detalii administrative", asigurând că se caută soluţii pentru fiecare caz în parte.

Reacția ministrului Educației, Monica Anisie, după gafa de la TV

"În vederea unei corecte informări a publicului, în contextul punerii în circulație a diverse reacții tendențioase pe tema declarațiilor făcute de ministrul educației și cercetării, Monica Cristina Anisie, într-o emisiune televizată, se impun o serie de precizări.

Prima și cea mai importantă precizare: afirmațiile vehiculate de diverse instituții mass-media reprezintă în același timp o atribuire eronată și o completă răstălmăcire a declarațiilor din emisiune.

Pentru conformitate, redăm dialogul dintre moderator și ministrul educației și cercetării, precizând în același timp că, în răspunsul său, Monica Cristina Anisie a enumerat o serie de măsuri luate în funcție de situațiile specifice cu care s-a confruntat sistemul național de învățământ pe durata pandemiei. În acest context, declarația ministrului care vizează elevii din localitățile parțial electrificate sau neelectrificate este următoarea: „Acolo unde nu a existat această posibilitate, unitatea de învățământ a asigurat materiale de lucru pentru copii în așa fel încât să continue învățarea”.

Prin urmare, corelarea afirmațiilor referitoare la emisiunea „Teleșcoală” cu o situație regretabilă în care se află o serie de elevi reprezintă o denaturare crasă, pe care ministrul educației și cercetării, Monica Cristina Anisie o respinge categoric", se arată într-o informare de presă pe site-ul Ministerului Educației.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole