Antena 3 CNN Actualitate Monica Anisie: Cursurile se vor relua după starea de urgență

Monica Anisie: Cursurile se vor relua după starea de urgență

2 minute de citit Publicat la 14:23 07 Apr 2020 Modificat la 14:23 07 Apr 2020

„Trecem printr-o perioadă dificilă, suntem nevoiți să stăm cât mai multe în casă. S-a decretat stare de urgență, cursurile au rămas suspendate. (...) Asigurăm tablete pentru elevii din zonele dezavantajate. Demersurile nu se vor opri aici. În acest timp, am urmărit ce se întâmplă în celelalte state europene”, a spus ministrul.

„Precizez că data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția de coronavirus din România și măsurile comunicate de Comitetul pentru Situații de Urgență. Scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor după încetarea stării de urgență”, a spus ministrul.

„Am emis un ordin de ministru prin care am anulat simulările, evaluările pentru clasele a II, IV, VI-a, dar și olimpiadele.”, a zis Anisie.

"În funcţie de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naţionale şi a examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie. Programa de examen pentru Evaluarea Naţională şi examenul de Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea. Conform informărilor primite de la Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă am emis şi un ordin de ministru prin care am anulat simulările examenelor naţionale, evaluările pentru clasele  a II-a, a IV-a şi a VI-a, dar şi olimpiadele şi concursurile şcolare", a declarat Monica Anisie.

„Precizez că data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția de coronavirus din România și măsurile comunicate de Comitetul pentru Situații de Urgență. Scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor după încetarea stării de urgență”, a mai spus ministrul.

Monica Anisie: Cursurile se vor relua după starea de urgență

Știrea inițială: Potrivit surselor Antena 3, pe 1 iunie vor fi reluate cursurile în tot sistemul de învățământ, având în vedere predicțiile privind evoluția cazurilor de coronavirus în România. 

Anunțul oficial va fi făcut de ministrul Educației, la ora 14:00.

”Comunicarea se va face la ora 14:00 de către Ministerul Educației. Da, facem parte din acel grup operațional, dar decizia e la minister.

În primul rând se ține cont de evoluția cazurilor de coronavirus și de starea de urgență. Pe de altă parte, ținem ca Evaluarea Națională și Bacalaureatul să se susțină anul acesta și nu să vorbim de înghețarea anului școlar.

Atunci, trebuie găsitiă o variantă a începerii anului școlar, indiferent că va fi 1 iunie, 15 iunie, 30 iunie, se va decala structura anului școlar astfel încât să se susțină aceste examene.

Vom vedea apoi ce se va petrece cu restul anilor care nu sunt terminali. E posibil ca decizia să fie diferențiată. Avem șanse mari să desfășurăm anul normal, dacă începem la începutul lui iunie.”, a declarat Iulian Cristache, președintele Asociației de Părinți.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole