Artista a spus că pe lângă exercițiile fizice pe care le face acasă, merge la kinetoterapeut și la ședințe de fizioterapie.
Cât despre stilul alimentar, Monica Anghel a mai spus că are multe mese pe zi, însă acestea sunt echilibrate.
Cântăreaţa a precizat şi că a scos pâinea din alimentaţie, încă din prima zi când a decis că vrea să facă o schimbare, aceea de a slăbi, dar spune că aceasta nu a fost o recomandare, ci voia sa.
"Dimineața, la prima oră, mănânc o omletă cu semințe de chia, fără prea mult ulei. Pe la 10:00 mănânc 10-15 migdale sau nuci.
Monica Anghel: A fost alegerea mea să renunţ la pâine
La 12:00 servesc o ciorbiță de legume, dar fără pâine. A fost alegerea mea să renunț la pâine. Sunt multe mese, e totul foarte sănătos", a precizat Monica Anghel, în urmă cu ceva timp.
Între timp, după ce a topit cele 30 de kilograme, vedeta spune că a mers la psiholog, de unde a primit sfaturi bune pentru a nu renunţa la lupta sa de menţinere a greutăţii.
Cât despre sală, artista spune că mişcarea este foarte importantă, dar preferă să facă sport acasă.
"Mai nou, mănânc între orele 12:00 și 18:00. Nu mănânc dulciuri, carbohidrați din paste, orez. Îmi iau necesarul din măr, de exemplu.
Monica Anghel, secretul farfuriei: "Am grijă să fie trei sferturi legume și doar un sfert proteină"
Mănânc porții normale, nu mai cântăresc. Dacă îmi fac o salată, poți mânca atât cât vrei, pentru că nu te îngrași.
Am grijă ca în farfurie trei sferturi să fie legume și doar un sfert din porție proteină", mai spune Monica Anghel din secretele dietei care au ajutat-o să-şi sculpteze silueta, potrivit viva.ro.
În urma acestei transformări uluitoare, mulți credeau că a apelat la operația de micșorare a stomacului, însă Monica Anghel a negat şi a povestit cum a scăpat de kilogramele nedorite.