O echipă internațională de cercetători a făcut descoperiri fascinante sub un iceberg desprins din Antarctica. Potrivit declaraţiilor acestora, sub cupola de gheaţă au identificat "un ecosistem înfloritor", aşa cum nu s-a mai văzut până acum. Mai mult, spre surprinderea lor, au găsit şase specii noi de creaturi marine şi sunt convinşi că nu se vor opri la acest număr. Totodată, ei au susţinut că unele dintre vietăţile descoperite s-ar afla acolo de secole şi au explicat cum a fost posibil ca acestea să supravieţuiască sub stratul gros de gheață.
Aisbergul A-84, desprins din platforma George VI în ianuarie 2025, a expus o zonă a fundului oceanic ce fusese până acum acoperită de gheață. Zona, care nu a fost niciodată accesibilă oamenilor, găzduiește corali și bureți uriași care susțin o multitudine de forme de viață, inclusiv păianjeni de mare uriași, caracatițe, pești, dar şi cel puţin şase specii noi de creaturi marine. The Independent a scris că în una dintre imaginile publicate de oficialii de la Institutul Oceanic Schmidt din SUA se vede o "meduză cu cască" în timp ce pluteşte cu "tentacule desfăcute".
Cercetătorii au monitorizat parcursul icebergului care avea mărimea orașului Chicago până când, într-o zi, cu ajutorul vehiculului ROV SuBastian, ei au explorat zona şi au putut observa imagini în timp real. Fundul oceanic a fost forat și cercetat timp de opt zile, iar robotul submersibil a coborât la adâncimi de 1.300 de metri, potrivit jurnaliştilor de la CBS News.
"Primul lucru pe care l-am văzut a fost un burete uriaş cu o crab pe el. Acest lucru a fost destul de surprinzător, deoarece una dintre întrebările pe care le aveam era: «Va exista vreo formă de viață?».Nu ne așteptam să găsim un ecosistem atât de frumos și înfloritor. Având în vedere mărimea animalelor, comunitățile pe care le-am observat sunt acolo de zeci de ani, poate chiar de sute de ani", a declarat dr. Patricia Esquete, co-șefa expediției, de la Universitatea din Aveiro, Portugalia, pentru CBS News.
Momentul unic pentru ştiinţă a început pe 15 ianuarie, când o echipă internațională de oameni de ştiinţă se afla într-o misiune la bordul navei de cercetare R/V Falkor (too) al Institutului Schmidt Ocean, dar şi-a modificat rapid planurile pentru a studia o zonă care, până la începutul anului, era acoperită de gheață.
"Am profitat de moment, ne-am schimbat planul de expediție și am pornit la drum pentru a vedea ce se întâmplă în adâncuri", a mai spus dr. Patricia Esquete.
Echipa internaţională de cercetători a ajuns pe 25 ianuarie în locul în care se afla icebergul desprins din Antarctica. Expediţia a marcat primul studiu detaliat al geologiei, oceanografiei fizice și biologiei de sub o zonă atât de mare, acoperită cândva de un platou de gheață plutitor. Gheața care s-a desprins din strat avea aproximativ 510 kilometri pătrați.
"Echipa de cercetători se afla, inițial, în această regiune îndepărtată pentru a studia fundul oceanic și ecosistemul de la interfața dintre gheață și mare. (...). Ştiu că ei au găsit cel puţin şase noi specii, confirmate. Însă, eu cred că vor fi mai multe şi urmează să fie analizate", a declarat dr. Jyotika Virmani, directoarea executivă a Institutului Oceanic Schmidt pentru CBS News.
Cum s-a menţinut un "ecosistem înfloritor" sub icebergul desprins de coasta Antarcticii
Oamenii de ştiinţă speculează că aceste forme de viață își pot extrage energia din curenții oceanici, care transportă nutrienți sub stratul de gheață, menținând astfel ecosistemul. Deși, procesul exact rămâne, momentan, un mister, cercetătorii speră că studiile viitoare vor aduce mai multe răspunsuri.
Aceste ecosisteme din Antarctica au fost acoperite timp de secole de gheață groasă de 150 de metri, fiind complet izolate de nutrienții de la suprafață.
"Momentele de revelație fac parte din entuziasmul cercetării pe mare – ele oferă șansa de a fi primul martor al frumuseții neatinse a lumii noastre", a mai spus dr. Jyotika Virmani.
Se știu puține informaţii despre ceea ce se află sub platformele de gheață plutitoare din Antarctica. Recenta expediţie este prima care foloseşte un robot submersibil (ROV) pentru a explora acest mediu îndepărtat.
"Pierderea de gheață din calota glaciară antarctică contribuie în mare măsură la creșterea nivelului mării la nivel mondial", a explicat Sasha Montelli, cercetător-șef al expediției, de la University College London (UCL) din Marea Britanie.
Echipa internațională, formată din oameni de știință din Chile, Germania, Norvegia, Noua Zeelandă și SUA, a profitat de ocazie ca să strângă date despre comportamentul trecut al calotei glaciare. Cercetarea asupra ecosistemului nou descoperit este în curs de desfășurare. Experţii plănuiesc să se întoarcă în Antarctica în 2028, potrivit CBS News.