Lângă mormântul actorului a fost așezat un monitor pe care au rulat imagini din spectacolele și filmele care l-au consacrat pe Ion Dichiseanu, așezat într-un decor cu o tematică teatrală, care amintește de scena de teatru, cu cortină roșie. Mai mult, decorul teatral a fost completat de trimiteri la echipa de fotbal Rapid.
În fața monitorului a fost amplasată o masă, pe care au fost așezate alimentele specifice unei ceremonii de parastat, precum colivă și pască.
Sursa foto: gândul.ro
Pe lângă slujba religioasă, Ion Dichiseanu a fost amintit pentru activitatea excepțională, transmite Gândul.
Ioana Dichiseanu, fiica regretatului Ion Dichiseanu, a acordat primul interviu după moartea actorului, pentru Antena 3, în care a spus că relația cu tatăl ei este în continuare una foarte apropiată, prin intermediul viselor, în care acesta îi transmite lucruri importante.
„Mi-a apărut în vis în fiecare noapte și mi-a spus niște lucruri, am foarte multe semne și confirmări de la el că este în continuare lângă noi.”
Fiica lui Ion Dichiseanu a spus că a început deja să îndeplinească dorințele și misiunile tatălui ei.
„Dimineața mă trezeam și chiar treceam la fapte și am reușit să fac niște lucruri pe care el m-a rugat să le fac.”