Antena 3 CNN Actualitate Locale "Dumnezeu să-l așeze într-un loc mai bun". Moment emoționant la școala copilului din Galați, mort după ce a căzut de pe bicicletă

"Dumnezeu să-l așeze într-un loc mai bun". Moment emoționant la școala copilului din Galați, mort după ce a căzut de pe bicicletă

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:51 11 Sep 2023 Modificat la 13:00 11 Sep 2023

În Galați, prima zi de școală a fost marcată de lacrimi pentru copiului de 9 ani, care a murit după ce a căzut de pe bicicletă.

Cu durere în glas, profesorii au spus câteva cuvinte și au ținut un moment de reculegere.

"O veste neplăcută și tristă pentru școala noastră, anume vestea pierderii unui elev, într-un accident nefericit.

De aceea, cu inima întristată, vă rugăm să păstrăm un moment de reculegere. Dumnezeu să-l aibă în pază și să-l așeze într-un loc mai bun", a fost discursul unui profesor.

Citește și: Un copil din Galaţi a murit după ce a căzut cu bicicleta, iar ghidonul i-a intrat în gât

Tragedia s-a produs aproape de un parc de lângă faleza Dunării din Galați. Copilul de 9 ani ieșise la plimbare cu bicicleta, alături de fratele său și de părinți.

Potrivit polițiștilor, la un moment dat, copilul s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă. Băiețelul a reușit să facă doar câțiva pași către mama lui, apoi s-a prăbușit.

La fața locului s-au deplasat echipajele de salvatori, care l-au preluat pe copil și l-au transportat către Spitalul Clinic de Urgență Galați.

Din păcate, pe parcursul transportului, băiețelul a intrat în stop cardio-respirator, medicii aplicându-i numeroase manevre de resuscitare.

Cu toate acestea, micuțul nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decedat.

Poliția a deschis o anchetă și se fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole