Antena 3 CNN Externe Momente de panică în aer. Zeci de pasageri unui zbor Moscova-Bangkok au fost răniţi

Momente de panică în aer. Zeci de pasageri unui zbor Moscova-Bangkok au fost răniţi

<1 minut de citit Publicat la 15:04 01 Mai 2017 Modificat la 15:04 01 Mai 2017

Cel puţin 27 de pasageri ai unui zbor Moscova-Bangkok al companiei aeriene Aeroflot au fost răniţi luni atunci când avionul cu care călătoreau, un model Boeing-777, a trecut printr-o zonă cu 'turbulenţe atmosferice puternice', cu 40 de minute înainte de a ateriza în capitala thailandeză, a anunţat compania rusă, citată de AFP.

Aeroflot a declarat că echipajul de bord nu a avut timp să avertizeze pasagerii întrucât turbulenţele s-au produs în condiţii de cer senin.

Un reprezentant al ambasadei Rusiei la Bangkok, Denis Antonyuk, a precizat că 24 de cetăţeni ruşi şi trei thailandezi au fost răniţi.

"Cincisprezece ruşi şi doi thailandezi încă se află în spital", a spus el.

Potrivit Reuters, compania care administrează aeroporturile thailandeze, The Airports of Thailand Pcl , a explicat că avionul Boeing-777 a aterizat la Bangkok şi că orice eventuale alte comentarii trebuie să fie făcute de compania rusă.

Aeroflot operează două zboruri pe zi de la Moscova la Bangkok. Staţiunile din Thailanda constituie o destinaţie preferată de ruşi, anul trecut această ţară primind circa 1 milion de vizitatori ruşi.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole