Indiferenţă, neglijenţă şi un comportament oribil cu oamenii grav bolnavi. Asta acuză un cetăţean american că a văzut în perioada cât a fost internat în Secţia ATI a Spitalului Pantelimon. Povestea lui pare una desprinsă din filmele de groază.
Acesta a acceptat să povestească prin ce a trecut, dar sub protecţia anonimatului. El a făcut un şoc anafilactic, prima dată a fost la spitalul Victor Babeş din Capitală, iar apoi transferat la ATI Pantelimon, în luna iunie a anului trecut.
Fost pacient la Pantelimon: În prima zi au încercat să mă stabilizeze, mi-au dat antibiotice, antihistaminice și cred că un steroid și a fost bine. Dar în acea seară, am început să mă simt destul de rău. Am început să am o erupție pe corp și gâtul a început să mi se închidă, îmi era greu să respir
În acest moment, am început să le spun asistentelor: “Cred că am nevoie de un doctor, cred că am nevoie de un doctor, nu pot respira foarte bine”.
Reporter: Iar ele ce vă spuneau?
Fost pacient la Pantelimon: Îmi tot spuneau că vom chema medicul, dar trebuie să aștept. Îi spuneam soției mele: “nimeni nu vorbește engleza, am nevoie de ajutor!”
Reporter: Nu v-au crezut?
Fost pacient la Pantelimon: Nu m-au crezut.
Reporter: Îmi spuneaţi că aţi mai văzut şi alte lucruri îngrozitoare acolo. Îmi puteţi spune despre ce este vorba?
Fost pacient la Pantelimon: De fapt, era un bătrân român care avea o pungă plină de sânge și urină și striga după asistenta de noapte: “Doamna, doamna! Aoleu!”. Ea (asistenta – n.r.) a venit şi a ţipat la el: taci din gură! A aprins luminile, astfel încât niciunul dintre pacienți să nu poată țipa și a închis ușa.
Când a cerut explicaţii, soţia bărbatului precizează că i s-a transmis că ar fi fost o... problemă de comunicare.
Soţia pacientului: Eu am vorbit cu asistentele alea şi ne-au zis, doamnă, nu vedeţi ce bătăi de cap avem aici, cu omul ăla care...? Le-am zis: doamnă, nu mă interesează pe mine, trebuie să îi chemaţi un doctor, că moare omul cu voi în spital. Tratamentul trebuia să i se facă la ora trei jumate – patru, nu i s-a făcut tratamentul.
Reporter: Dar de ce nu i s-a făcut? Ce v-au spus?
Soţia pacientului: Nu s-a făcut. Au spus că a fost o problemă de comunicare, că nu ştie nici ea, doamna doctor cu care am vorbit atunci. Zicea că a fost o problemă de comunicare, că asistentele alea de palier i-au spus asistentei şefe şi aia nu a contactat pe nimeni. Pentru că au făcut greşeala aia, au zis că îl ţin aici, la terapie intensivă, ca să aibă ochii pe el constant. Şi de atunci, pentru că intrase frica-n ei, l-au ţinut numai acolo, deşi nu era de terapie intensivă.
Reporter: Deci vorbim de Terapia Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon, da?
Soţia pacientului: Da.
Cei soi soţi mai povestesc şi că tratamentul pentru pacienţii din salon era trecut de mână, pe o singură foaie de hârtie, lăsată la discreţia tuturor. Iar tratamentul de pe hârtia scrisă de mână nu s-a regăsit în fişa de externare.
Soţia pacientului: Ei ne-au dat fişa de externare şi ne-au zis că i s-a făcut tratamentul la opt ore, ce era şi atunci am întrebat: dar unde s-a făcut tratamentul? Că el a suferit în noaptea în care a făcut şocul anafilactic.
Reporter: Şi nu v-au dat nici copie după hârtia aia scrisă de mână?
Soţia pacientului: Nu. Şi nu era singurul scris pe hârtia aia. Era tot salonul scris pe o singură hârtie de mână, lăsată pe o masă la care toată lumea avea, practic, acces. Era fix lângă uşă. Asta la Terapie Intensivă!
Fostul pacient al Spitalului Pantelimon mai spune că a decis să vorbească acum despre ceea ce i s-a întâmplat, întrucât la vremea respectivă, când a contactat un avocat, i s-a precizat că nu ar avea nicio şansă să câştige în instanţă-
“Am vrut doar să-mi spun povestea, pentru că văd ce se întâmplă cu asistentele și medicii acum și ar fi trebuit să spun ceva cu ceva timp în urmă, dar avocatul cu care am vorbit a spus practic că este România, probele ar putea să dispară. Fiul meu este român, nu vreau ca el să ajungă vreodată într-o astfel de poziție la spitalul public de pediatrie”, a declarat acesta, pentru Antena 3 CNN.
Reprezentanţii Spitalului Pantelimon nu au oferit încă un punct de vedere cu privire la aceste subiect.