Clipe dramatice trăite de un tânăr din Toulouse, Franţa. Bărbatul a ieşit dintr-un club pentru a fuma dintr-o ţigară electronică, pe care a pus-o mai apoi în buzunar.
În doar o clipă aceasta i-a explodat, iar hainele i-au luat foc instantaneu. Tânărul a apucat să arunce bateria pe trotuar, iar ceilalţi martori l-au ajutat să stingă flăcările.
Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere aflate la ieşire din club.
Victima a fost transportată la spital. S-a ales cu arsuri de gradul doi şi trei pe spate, posterior şi degete. Acum, tânărul este decis să dea în judecată compania producătoare de ţigări electronice.
Nu este primul caz de acest fel din Toulouse. În luna septembrie o altă ţigară electronică a explodat în timp ce fumătorul se afla la volan.