Antena 3 CNN Actualitate Momentul în care două tramvaie s-au ciocnit frontal în București | STB, despre motivul accidentului

Momentul în care două tramvaie s-au ciocnit frontal în București | STB, despre motivul accidentului

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:50 24 Dec 2023 Modificat la 14:36 24 Dec 2023

Primele imagini video cu accidentul petrecut duminică dimineața au fost făcute publice, ilustrând coliziunea violentă dintre două tramvaie STB, unul mai vechi și unul nou, în zona Ștefan cel Mare din București.

Societatea de Transport București a informat despre cauza probabilă a incidentului, spunând că a fost eroarea umană.

[GAL layout="4"]

Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu momentul în care cele două tramvaie se ciocnesc violent.

"Referitor la incidentul de duminică, 24 decembrie 2023, ora 5:56, în care două vagoane ale STB SA au fost implicate într-un accident în zona intersecţiei Şos. Ştefan cel Mare cu strada Lizeanu, facem următoarele completări:

Citește și: Două tramvaie s-au ciocnit în Sectorul 2, București. Vatmanii au ajuns la spital

Evaluare la faţa locului a comisiei tehnice STB: calea de rulare - în parametri tehnici corespunzători; macaz intersecţie Lizeanu - funcţional; vagoane fără defecţiuni tehnice, care să provoace deraiere”, se arată într-un comunicat al STB.

"Concluzie preliminară: macaz activat spre stânga (sens Ştefan cel Mare spre Obor, în zona intersecţie Lizeanu); vagon tramvai 5 a continuat traseu înainte, fără sa dezactiveze macazul stânga; cauza probabilă accident: eroare umană”, mai spune STB.

Comisia tehnică a STB face propria evaluare şi va ţine cont, în concluziile finale, şi de raportul Brigăzii de Poliţie Rutieră a municipiului Bucureşti, adaugă societatea de transport.

@ufo.intergalaxy

V3A VS IMPERIO - impact mortal

♬ sunet original - Ufo Intergalaxy
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole