Moment sfâşietor pentru Leo Iorga. Artistul şi-a încheiat un concert în lacrimi, sensibilizându-i mult pe toţi cei prezenţi. Fostul solist al trupei Compact se pregăteşte pentru cea de-a cincea operaţie în lupta cu necruţătorul cancer.
Vizibil slăbit, artistul care a stat pe scaun în timpul concertului a fost copleşit de dragostea şi emoţia publicului, aşa că a încercat cu gerutate să se ridice în picioare pentru a-și omagia publicul și, sprijinindu-se cu o mână de microfon și alta de scaun a rămas așa preț de câteva minute, etalând fără să vrea suferința fizică, deloc atenuată de bucuria sufletească, scrie Libertatea.
Cu doar o piesă înainte de finalul recitalului, cu un nou efort uriaș, Leo Iorga nu doar că s-a riducat din nou în picioare în fața publicului său, dar și-a smuls fesul de pe capul cu păr scurt, atât cât i-a crescut după ultima operație și, luându-și colegii de mâini, a făcut o plecăciune chinuită, dar mai prețioasă decât oricare alta, în fața lui.
A mai cântat o piesă și , la ultimul acord, în ropote de aplauze, fața lui Leo Iorga a fost invadată de lacrimi. De fericire, de durere, de respect…