Antena 3 CNN Externe Momentul în care o rachetă rusă spulberă blocul de locuințe din Nikolaev | Ucrainenii au publicat imagini cu bombardamentele efectuate pe Insula Șerpilor

Momentul în care o rachetă rusă spulberă blocul de locuințe din Nikolaev | Ucrainenii au publicat imagini cu bombardamentele efectuate pe Insula Șerpilor

Adrian Iclozan
<1 minut de citit Publicat la 11:44 30 Iun 2022 Modificat la 11:44 30 Iun 2022

Imaginile amintesc în mod tulburător de bombardarea mall-ului din Kremenciuk, unde cel punțin 20 de oameni au fost uciși.

La Nikolaev, atacul a venit după cel din Kremenciuk.

În materialul video, racheta lovește partea superioară a blocului de locuințe sub un unghi ascuțit.

Urmează o explozie de mari proporții, care-i spulberă pe locatari.

Conform unui bilanț al autorităților ucrainene, actualizat joi, cel puțin șase persoane și-au pierdut viața în acest incident.

Alte șase au fost rănite.

Rușii susțin că obiectivul bombardamentului de la Nikolaev a fost să distrugă "o bază de antrenament a mercenarilor" din apropierea orașului.

Autoritățile ucrainene au distribuit, la rândul lor, imagini despre care spun că reprezintă momentul unui atac asupra Insulei Șerpilor.

"În noaptea de 27 iunie, forțele ucrainene au efectuat peste 10 lovituri de precizie pe Insula Șerpilor, distrugând încă un sistem Panțîr-C1, utilizat pentru apărare antiaeriană", se spune în textul care însoțește imaginile.

Nu se precizează numărul victimelor făcute de tirurile ucrainene în rândurile soldaților ruși de pe insulă.

Rușii au confirmat, la începutul săptămânii trecute, că forțele Kievului au lansat atacuri asupra Insulei Șerpilor.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole