Antena 3 CNN Actualitate Locale Momentul în care un luptător SIAS scoate arma în mijlocul transportatorilor şi fermierilor la protestele din Constanţa

Momentul în care un luptător SIAS scoate arma în mijlocul transportatorilor şi fermierilor la protestele din Constanţa

Alexandra Ghețea
2 minute de citit Publicat la 22:03 13 Ian 2024 Modificat la 23:22 13 Ian 2024

Update 22:16. Reacția IPJ Constanța, după ce un luptător SIAS a scos arma în mijlocul transportatorilor şi fermierilor la protestele din Constanţa

"În seara de 13 ianuarie a.c în timpul protestului transportatorilor din municipiul Constanţa unul dintre participanții la trafic nu a respectat dispozițiile poliţiştilor aflați în dispozitiv şi s-a îndreptat cu autoturismul către participanții la acțiunea de protest precum şi către efectivele e dispozitivul de ordine şi siguranţă publică.

În acest context un luptător din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale pentru a înlătura pericolul la adresa dispozitivului de ordine şi la adresa protestatarilor, s-a poziționat cu genunchiul stâng pe vehiculul condus de persoana respectivă şi a îndreptat arma din dotare către blocul motor al vehiculului.

Menționăm că este vorba despre o armă de vânătoare cu muniție neletală", a transmis IPJ Constanţa. 

Momentul în care un luptător SIAS scoate arma în mijlocul transportatorilor şi fermierilor la protestele din Constanţa

Revolta fermierilor şi transportatorilor se extinde în toată ţara. La Constanța mai multe utilaje aşteaptă un semnal să se pună în mișcare se Bucureşti. La faţa locului sun însă şi trupe SIAS care încearcă blocarea acestui protest.

Mai mult, în mijlocul scandalului unul din luptători a fost surprins când scoate arma şi o pune pe capota unei maşini.

În GALERIA FOTO de mai jos puteţi urmări momentul în care un luptător SIAS scoate arma în mijlocul transporatorilor şi fermierilor la protestele din Constanţa

[GAL layout="3"]

"Sunt neînțelegeri între protestatari și totodată neînțelegeri între ei și forțele de ordine. Am stat de vorbă cu mulți între acești oameni care se află pe drum în momentul de față. Sunt supărați, spun că nu li se respectă drepturile și că nu mai pot să își facă meseria, să supraviețuiască. Mai departe, dacă se continuă așa nimeni nu face nimic pentru ei. Mai mulți spuneau că nu au de gând să oprească aceste proteste.

De asemenea, protestatarii spun că de această dată au fost agresați chiar de către oamenii legii. Este ceea ce susțin ei în continuare. Nu se știe dacă vor reuși să ajungă până la Bucureşti, dacă nu li se vor pune piedici, iar mașinile nu vor fi oprite pe drum, pentru că până la urmă asta se dorește, oprirea acestora", a spus Alexandra Gheţea, corespondent Antena 3 CNN. 

Fermierii și transportatorii au blocat mai multe vămi din țară

S-a întâmplat la Nădlac, vama Siret și cea de la Albița, acolo unde protestatarii s-au strâns în număr mare și nu au mai lăsat pe nimeni să treacă.

Blocaje au fost și în vămile Nădlac, în județul Arad. Acolo s-au adunat circa 60 de utilaje, iar în vama Albiţa au fost circa 200 de fermieri care au spus că și în cursul zilei de mâine vor reveni și vor bloca inclusiv intersecția de la Crasna, un mod rutier important către vama Albița.

La Craiova, sute de tractoare și camioane au blocat intrarea în oraș și drumurile spre vămile din Calafat și Bechet.

Peste 100 de tiruri și tractoare ale transportatorilor și fermierilor din Tulcea au pornit în marș și în județul Constanța.

Aceștia au fost escortați de mai multe echipaje de poliție până la intrarea în Constanța, unde li s-a spus că trebuie să se întoarcă, altfel vor fi amendați.

Ei încercau să ajungă, simbolic, până în portul Constanța pentru a trage un semnal de alarmă asupra faptului că guvernanții nu le iau în seamă revendicările.

Și fermierii din Mehedinți s-au alăturat protestului organizat la nivel național. Aceștia au condus cu viteză mică pe DN6, între localitățile Simian și Balota, un drum destul de aglomerat.

 

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole