Antena 3 CNN Externe Moment istoric la Vatican. Papa Francisc a proclamat 35 de noi sfinți

Moment istoric la Vatican. Papa Francisc a proclamat 35 de noi sfinți

1 minut de citit Publicat la 14:30 15 Oct 2017 Modificat la 14:30 15 Oct 2017

Papa Francisc a proclamat duminică, într-o ceremonie în piaţa Sf. Petru din Vatican, 35 de noi sfinţi, între care 30 de martiri ucişi în Brazilia în secolul al 17-lea de către olandezi calvinişti şi trei adolescenţi mexicani ucişi în secolul al 16-lea, reflecţii ale istoriei sângeroase a evanghelizării Americii Latine, informează France Presse. 

Evanghelizarea în statul brazilian Rio Grande a început în 1597 cu misionari iezuiţi şi preoţi veniţi din regatul catolic al Portugaliei. Dar în deceniile următoare, sosirea olandezilor calvinişti a fost însoţită de persecuţii împotriva catolicilor. 

Preoţii Andre Soveral şi Ambrosio Francisco Ferro şi 28 de însoţitori ai lor laici, deveniţi sfinţi duminică, au fost primii martiri din Brazilia, ucişi de soldaţi olandezi şi indieni în două masacre, în 1645, la Cunhašš şi Uruaçu. 

Aceşti martiri, bărbaţi, femei şi copii (beatificaţi în anul 2000 de Ioan Paul al II-lea) au avut morţi îngrozitoare, după torturi şi mutilări, potrivit istoricilor. 

Noii sfinţi mexicani, Cristobal, Antonio şi Juan, adolescenţi ucişi din cauza credinţei lor între 1527 şi 1529 au primit învăţături de la primii misionari franciscani sosiţi din Spania. 

Tot duminică au devenit sfinţi şi un italian şi un spaniol care nu au fost martiri. Este vorba de Faustino Miguez (1831-1925), născut în Galiţia, care şi-a dedicat viaţa predării şi studierii plantelor terapeutice, elaborând remedii care sunt utilizate şi astăzi. Acest preot, care a fost şi profesor, a fondat un institut pentru educarea fetelor tinere. 

Italianul Luca Antonio Falcone (1669-1724), care după unele îndoieli în timpul noviciatului s-a călugărit devenind capucinul Angelo Acri, a fost un preot care a călătorit toată viaţa în sudul Italiei. Fusese beatificat în 1825.

Sursă: Agerpres
Etichete: Papa Francisc preoti
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole