Aflată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic, cu medalia de aur la gât, jucătoarea americană de baschet Brittney Griner nu și-a putut stăpâni lacrimile. Și nici nu a făcut-o cât a fost intonat imnul SUA. Nu şi-ar fi putut imagina că va trăi acest moment în timp ce se afla într-o închisoare în Rusia, unde a stat zece luni, scrie AP.
"Nu am crezut că voi ajunge aici", a spus jucătoarea în vârstă de 33 de ani după ce Statele Unite au învins Franţa cu 67-66 în meciul pentru medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, duminică. "Să fiu aici şi să câştig aurul pentru ţara mea, să reprezint ţara mea care a luptat atât de mult pentru mine... Această medalie de aur va ocupa un loc special alături de celelalte două pe care am fost norocoasă să le câştig", a spus ea.
Sportiva a câștigat aurul cu echipa la Jocurile Olimpice de la Rio şi Tokyo.
Griner, care a jucat la nivel profesionist în Rusia, pe lângă WNBA, a fost reţinută în februarie 2022 pentru trafic de droguri în timp ce era într-un aeroport din Moscova. Griner, care avea o reţetă medicală pentru marijuana în Statele Unite, a stat aproape 10 luni în detenţie. A fost eliberată în decembrie 2022 într-un schimb de prizonieri cu traficantul de arme Viktor Bout, cunoscut sub numele de "Negustorul Morţii".
Ea a revenit astfel la la WNBA pentru sezonul 2023.
Antrenoarea americană Cheryl Reeve a lăudat-o pe Griner pentru cât de bine a jucat la Jocurile Olimpice de la Paris, aceasta find prima ei călătorie în străinătate de la eliberarea din detenţie din Rusia.
"Când o vezi pe Brittney Griner în echipă pare bine. Dar în interior... probabil se simt multe. A fost atât de recunoscătoare că este aici ... Este de neimaginat prin ce a trecut", a spus Reeve.
Coechipiera lui Griner, A'ja Wilson, a descris-o ca pe "o războinică, o luptătoare". "Acesta este un aur uriaş pentru Brittney Griner", a declarat Wilson. "Ştim cu toţii prin ce a trecut ... Este atât de bine să o văd fericită".