Antena 3 CNN Actualitate Momentul în care bebeluşul din Suceava este scufundat de trei ori în cristelniţă, la botez

Momentul în care bebeluşul din Suceava este scufundat de trei ori în cristelniţă, la botez

Paul Ciurari
1 minut de citit Publicat la 13:22 02 Feb 2021 Modificat la 13:22 02 Feb 2021

Pe imagini se poate vedea cum preotul îl ţine în braţe pe copil, iar apoi îl scufundă de trei ori în cristelniţă.

Imediat apoi, copilul este scos într-o pătură şi pus pe masă pentru a fi miruit de preot. În acel moment, bebeluşul a intrat în stop cardio-respirator. Când au văzut că bebeluşul nu mai respiră, familia a sunat la numărul unic de urgenţă 112.

În vârstă de numai şapte săptămâni, bebeluşul a fost resuscitat de paramedici chiar în biserică, iar ulterior a fost transportat de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Suceava şi a fost internat pe Secţia de Terapie Intensivă.

După numai câteva ore, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viaţa, bebeluşul a murit.

Bebeluş resuscitat în biserică, după ce a fost scufundat de preot în cristelniţă, în Suceava

Anchetă după moartea bebeluşului din Suceava, înecat la botez

Astăzi, medicii legişti urmau să efectueze necropsia trupului neînsufleţit al copilului pentru a stabili cauza exactă a morţii, însă preotul care l-a botezat pe micuţ şi a cerut, prin avocat, amânarea necropsiei.

Totul pentru ca la expertiză să fie prezenţi doi experţi.

De asemenea, tatăl copilului a cerut un contraexpert şi a anunţat că îl va da în judecată pe preot pe care îl consideră vinovat de moartea copilului.

Etichete: Suceava botez
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole