Antena 3 CNN Actualitate Locale Momentul în care un bărbat găsește o sumă de bani impresionantă la un bancomat și pleacă cu ea, în Timișoara | Cum a încercat să-și facă gestul nevăzut

Momentul în care un bărbat găsește o sumă de bani impresionantă la un bancomat și pleacă cu ea, în Timișoara | Cum a încercat să-și facă gestul nevăzut

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 18:20 30 Mar 2022 Modificat la 18:23 30 Mar 2022

În jurul orei 14:33, un bărbat a introdus cardul bancar într-un ATM, situat pe bulevardul Revoluției din 1989, din municipiul Timișoara, și a solicitat exragerea sumei de 2.000 de lei și a plecat fără a ridica suma de bani eliberată.

Un alt bărbat care a ajuns în zona bancomatului a observat banii și s-a apropiat pentru a-i număra. După ce a văzut despre ce sumă este vorba a introdus bancnotele în buzunarul interior al hainei și a plecat.

Polițiștii au pornit pe urmele bărbatului după ce întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere, dar misiunea acestora nu va fi ușoară pentru că acesta purta pe față o mască de protecție în momentul furtului.

Polițiștii Secției 1 Poliție Urbană Timișoara efectuează cercetări într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

În vederea identificării autorului, poliţiştii îi îndeamnă pe timişoreni să facă publice fotografiile și înregistrările video cu persoana în cauză. Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana respectivă este rugat să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole