Pentru un bărbat din Constanța, noaptea de Anul Nou s-a transformat într-un adevărat coșmar. A fost lovit de o autospecială a Poliției în timp ce încerca să aprindă artificii pe stradă la miezul nopții, iar acum este în coma la spital.
Bărbatul se afla pe mijlocul șoselei în momentul impactului, însă oamenii spun că și polițistul conducea cu viteză în condițiile în care vizibilitatea era redusă din cauza ceții iar pe stradă erau și foarte mulți constănțeni care așteptau trecerea dintre ani.
Mai erau doar câteva minute până la miezul nopții, iar bărbatul încerca să monteze pe stradă câteva obiecte pirotehnice pe care urma să le aprindă la ora 12:00. Nu a mai apucat însă, pentru că a fost lovit de o autospecială care nu se afla în misiune, dar care, spun oamenii, circula cu viteză. Asta în condițiile în care era ceață densă, iar pe stradă mulți oameni petreceau.
Oamenii au sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale. Bărbatul a fost transportat la spital în comă și cu multe traumatisme. Este în stare gravă, iar medicii sunt rezervați.
La scurt timp după accident, oamenii au încercat să stea de vorbă cu polițistul care conducea autospeciala, însă lucrurile au fost la un pas să degenereze iar polițistul ar fi scos arma ca să îi amenințe. În zonă au ajuns și jandarmii care au calmat spiritele.
”Din cercetările efectuate rezultă că pietonul, un bărbat de 41 de ani, s-ar fi aflat pe mijlocul carosabilului. Echipajul de poliție se afla în timpul executării serviciului și nu avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Accidentul s-a produs în condiții de ceață densă și vizibilitate sub 30 de metri. Polițistul a fost testat cu aparatul etilotest și cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezența a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative”, a declarat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ.
Acum polițistul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În plus, și superiorii fac verificări din punct de vedere al conduitei disciplinare.