Antena 3 CNN Externe El este Andrei, moldoveanul care a plecat în Italia și nu s-a mai întors. A murit la doar 31 de ani în urma unui accident de muncă

El este Andrei, moldoveanul care a plecat în Italia și nu s-a mai întors. A murit la doar 31 de ani în urma unui accident de muncă

Alexandra Cojoianu
2 minute de citit Publicat la 23:09 19 Ian 2023 Modificat la 23:23 19 Ian 2023

Trupul neînsuflețit a lui Andrei a fost descoperit de colegii săi după ce și-au terminat tura, luni seară, sub o grămadă de pietriș. Deși muncitorii au alertat imediat serviciul de urgențe, medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbat.

Pe lângă cadrele medicale, la fața locului au intervenit atât carabinierii din Treviso, cât și inspectorii Spisal. 

Potrivit reconstituirii autorităților a scenei, tânărul era responsabil de banda transportoare în timpul accidentului. El a ieșit din raza vizuală a colegilor, moment în care ar fi rămas agățat de banda la care lucra, fiind aruncat într-un morman de pietriș, sub care a rămas prins. Materialul l-ar fi zdrobit, provocându-i moartea aproape instantanee.

În urma incidentului, procuratura din Treviso a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, fără suspecți. Bărbatul de origine din Moldova, reprezintă victima cu numărul 1 din Italia, care moare în aceste condiții în 2023. 

Citește și: S-a aflat cauza morţii celor trei muncitori de la cariera Jilţ Sud

[GAL layout="4"]

El a plecat din România în septembrie 2019, dar și-a găsit de muncă în cariera Mosoloe din Villorba, regiunea Treviso, la doar o lună după ce a ajuns pe tărâmurile italiene. Procuratura din Treviso continuă cercetările, pentru a înțelege ce s-a întâmplat cu exactitate.

Andrei a lăsat în urmă o soție și o fetiță de doar trei ani

Andrei Perepujnîi era căsătorit și avea o fetiță în vârstă de 3 ani. Soția tânărului, Mihaela, este distrusă de durere.

„Zâmbetul lui va trăi prin fiica noastră”, a declarat femeia îndurerată.

De asemenea și sora sa a postat pe rețelele de socializare un mesaj îndurerat.

Decesul lui Andrei a stârnit revoltă: ”Este un flagel care trebuie oprit”

Decesul românului a strânit revolta secretarului general al Confederației Sindicatelor Muncitorilor din Belluno și Treviso.

„Nu poți muri de muncă la 31 de ani. Ceea ce avem în fața noastră este un masacru care nu se oprește: 7 au murit anul trecut și în 2023 încă nu s-a încheiat o lună și avem deja prima tragedie. Este un flagel care trebuie oprit odată pentru totdeauna prin investirea tuturor resurselor, materialelor fizice și morale, în educația pentru siguranța la locul de muncă care, trebuie reiterată, rămâne singura modalitate valabilă de a evita aceste decese absurde. Condoleanțe familiei și întregii comunități”, a transmis primarul italian, Francesco Soligo, potrivit corrieredelveneto.corriere.it.

Anul trecut, alți șapte muncitori au murit în condiții asemănătoare.

„Cel mai nefericit mod de a începe 2023 este reluarea șirului de omucideri la locul de muncă, pentru că despre asta este vorba: omucideri. Este necesar ca pedepsele să fie înăsprite pentru cei care nu respectă regulile privind siguranța și protecția lucrătorilor, cu introducerea unei circumstanțe agravante pentru omor din culpă”, a declarat Massimiliano Paglini, secretarul general al Cisl Belluno Treviso.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole