Antena 3 CNN Life Sănătate Modul în care se răspândește cancerul în organism, explicat de cercetători

Modul în care se răspândește cancerul în organism, explicat de cercetători

<1 minut de citit Publicat la 10:59 10 Oct 2017 Modificat la 10:59 10 Oct 2017

Mecanismul de răspândire a cancerului în organism a fost descoperit recent în cadrul unui studiu coordonat de cercetătorii de la Kings College London, care speră să obţină în curând o serie de noi tratamente de stopare a evoluţiei acestei boli.

Cele mai multe dintre decesele cauzate de cancer nu sunt provocate de aceste tumori iniţiale, ci de tumorile secundare aflate în organe vitale, precum plămâni şi creier, şi care sunt create atunci când celulele canceroase invadează alte zone din corp, potrivit Descopera.

Celulele trebuie să îşi modifice starea de agregare pentru a putea să se deplaseze de-a lungul îngustelor pasaje din organism. Astfel, legăturile dintre celule sunt slăbite, iar acestea se transformă din stare solidă într-o stare lichidă, care le permite să "invadeze" alte organe din corp.

Totodată, oamenii de ştiinţă au descoperit şi semnalul chimic care declanşează această schimbare a stării de agregare.

Prin blocarea acelui semnal, celulele pot fi solidificate, stopând astfel în mod eficient orice migraţie celulară viitoare.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole