Antena 3 CNN Actualitate Cadrele militare nu mai pot pleca din MApN decât după 8 ani. Legea a fost promulgată

Cadrele militare nu mai pot pleca din MApN decât după 8 ani. Legea a fost promulgată

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 22:48 15 Iul 2024 Modificat la 22:48 15 Iul 2024

Persoanele care urmează să devină cadre militare, la admiterea într-o instituţie de învăţământ pentru formarea ofiţerilor, a maiştrilor militari sau a subofiţerilor în activitate, încheie cu Ministerul Apărării Naţionale contracte cu durata de opt ani de la numirea lor în prima funcţie, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului Apărării Naţionale, arată Legea promulgată, luni, de preşedintele Klaus Iohannis.

Respectivul act normativ aprobă Ordonanţa de Urgenţă (OUG) pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

În preambulul OUG sunt evocate necesitatea asigurării resursei umane pentru forţele armate şi faptul că "deficitul de personal militar specializat nu poate fi acoperit imediat".

Guvernul a precizat, la momentul emiterii Ordonanţei, că numărul demisiilor personalului din armată s-a dublat în anul 2021 faţă de anul 2020, în anul 2022 a crescut la peste 2.700 de militari, iar în anul 2023 s-a menţinut la cote ridicate, în mod deosebit în ceea ce priveşte soldaţii şi gradaţii profesionişti, "categoria cea mai afectată de creşterea inflaţiei în anii menţionaţi, situaţie care afectează îndeplinirea misiunilor şi obiectivelor specifice instituţiei militare şi care trebuie stopată în condiţiile în care exigenţele sunt sporite sub auspiciul tensiunilor în creştere, determinate de războiul din Ucraina".

Legea arată că ofiţerii pot fi şi absolvenţi cu diplomă de licenţă ai instituţiilor civile de învăţământ superior sau absolvenţi ai anului IV de studii din cadrul instituţiilor civile de învăţământ superior cu durata studiilor mai mare de patru ani, şcolarizaţi pentru nevoi ale instituţiilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în condiţii stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei.

Potrivit modificărilor, în Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Pază, nu se aplică limita de vârstă de cel mult 45 de ani pentru a deveni ofiţeri.

De asemenea, subofiţerii în activitate provin şi din absolvenţi ai învăţământului superior medical la programele de licenţă "Asistent medical generalist" cu diplomă de licenţă sau ai şcolilor sanitare postliceale cu diplomă de bacalaureat şi certificat de calificare profesională, organizate în cadrul instituţiilor civile de învăţământ, şcolarizaţi pentru nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale. Lor li se alătură soldaţi şi gradaţi profesionişti în activitate, în rezervă sau cu statut de rezervist voluntar, absolvenţi ai studiilor liceale cu diplomă de bacalaureat sau postliceale ori superioare, corespunzătoare specialităţilor militare, şi ai cursului de formare a subofiţerilor, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului Apărării Naţionale.

În acest caz, în Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Pază nu se aplică limita de vârstă de 45 de ani. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole