Senatul a adoptat, miercuri, proiectul iniţiat de parlamentarul ALDE Daniel Zamfir, prin care prevederile Legii privind darea în plată vor fi aplicate şi creditelor acordate prin programul „Prima Casă”.
Propunerea legislativă pentru abrogarea alin. (4) al art. 1 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite a fost adoptată de către senatori cu 73 de voturi „pentru”, 26 „împotrivă” şi o abţinere.
„Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare abrogarea prevederilor alin 4 al art 1 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, prevederi potrivit cărora au fost eliminate din domeniul de aplicare a legii creditele acordate în cadrul programului -Prima Casă-”, se arată în raportul Comisiei pentru buget a Senatului, care a întocmit un raport de admitere cu amendamente.