Antena 3 CNN Actualitate Modificare importantă pentru medici, în noua lege a salarizării. Anunțul ministrului Sănătății

Modificare importantă pentru medici, în noua lege a salarizării. Anunțul ministrului Sănătății

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 16:56 31 Oct 2023 Modificat la 17:02 31 Oct 2023

Noua lege a salarizării va elimina inechităţile salariale referitoare la gărzile medicilor, a declarat marţi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

"În mod evident, poate că regândirea în următorii ani, în cadrul Strategiei Naţionale de Sănătate, a modului de acordare a serviciilor medicale, trebuie să ofere şi un răspuns în ceea ce priveşte modul în care se desfăşoară activitatea în spitale.

Eu cred totuşi că un medic care îşi desfăşoară activitatea în mod curent într-un spital trebuie să aibă şi o obligaţie să desfăşoare gărzi, dincolo de programul obişnuit de lucru, şi cred că ar trebui să facă parte integrantă din contractul lui de muncă", a declarat Alexandru Rafila la Parlament, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, noua lege a salarizării va rezolva problema legată de salarizarea gărzilor.

"Opinia mea este că, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, care va elimina aceasta inechitate, până la urmă, care plăteşte timpul de gardă mai puţin decât timpul desfăşurat în timpul programului, va duce şi la dispariţia acestei probleme.

Citeşte şi: Românii ar putea plăti o nouă taxă la spitalele de stat. Explicaţiile ministrului Sănătăţii

Noi, ca să putem să avem o zonă de trecere, de buffer, am iniţiat şi este în vigoare, o Hotărâre de Guvern care acordă medicilor care fac gărzi o sumă fixă, de 500 de lei lunar, de asemenea, asistenţilor medicali, chiar şi medicilor rezidenţi. Dar nu este decât o soluţie tranzitorie.

Plata corectă a gărzilor este soluţia care cred eu care va duce la dispariţia acestei probleme", a subliniat ministrul Sănătăţii.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole