Antena 3 CNN Economic Modificarea din lege care te poate lăsa fără cardul de energie. Ce trebuie să ştie românii care primesc bani pentru plata facturilor

Modificarea din lege care te poate lăsa fără cardul de energie. Ce trebuie să ştie românii care primesc bani pentru plata facturilor

Georgiana Adam
4 minute de citit Publicat la 00:00 22 Apr 2023 Modificat la 00:00 22 Apr 2023

Regulile ajutorului de 1.400 de lei, bani ce pot fi folosiți de românii cu venituri mici pentru plata facturilor la energie, vor suferi modificări, se arată într-un proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică. 

Banii se primesc în două tranşe, de câte 700 de lei fiecare, cu care se pot achita facturilor la energie, curente sau restante.

Acum se vorbeşte despre o procedură ce se va aplica în cazul în care beneficiarii cardului de energie își schimbă domiciliul.

Mai exact, prin proiectul de față se introduce o procedură de anulare/ emitere a cardului de energie, ce se va aplica în cazul în care un beneficiar al ajutorului care își schimbă domiciliul.

Schimbarea din lege care îţi poate anula cardul de energie

Citeşte şiSchimbări la cardul de energie. Ce trebuie să ştie românii care primesc vouchere pentru plata facturilor

Concret, românii care primesc card de energie pentru plata facturilor vor avea obligația ca, la schimbarea domiciliului sau reședinței, să anunțe Poșta Română.

Informarea Poștei va putea fi făcută fie direct la oficiile poștale, fie telefonic.

Dacă un beneficiar al ajutorului își schimbă domiciliul, procedura de validare a eligibilității se reia, în raport cu noul loc de consum. Astfel, pot apărea trei situații:

- dacă se constată că beneficiarul cardului de energie este eligibil la noul loc de consum şi pentru acea adresă nu a mai fost emis un card de energie, se anulează primul card și se emite un nou card de energie pentru noul loc de consum al beneficiarului, cu preluarea soldului disponibil, dacă este cazul

- dacă se constată că beneficiarul de sprijin este eligibil la noul loc de consum, iar pentru această adresă a fost emis deja un card de energie, se anulează cardul de energie de la vechiul loc de consum, în cazul în care acesta a fost emis doar pentru beneficiarul care își schimba domiciliul, se anulează și cardul deja existent pentru noul loc de consum și se emite un nou card de energie pentru noul loc de consum

- dacă se constată că beneficiarul nu este eligibil la noul loc de consum, cardul de energie de la vechiul loc de consum se anulează, în cazul în care acesta a fost emis doar pentru beneficiarul care își schimbă domiciliul/ reședința, cu decontarea sumelor utilizate până la schimbarea domiciliului/ reședinței, potrivit avocatnet.ro.

În cazul în care cardul de energie de la vechiul loc de consum a fost emis pentru mai mulți beneficiari, iar aceștia sunt în continuare beneficiari de sprijin, se va păstra valabilitatea cardului de energie în cauză, dar acesta nu va mai putea fi folosit de cel care își schimbă domiciliul/ reședința. 

În plus, proiectul de OUG al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) extinde tipurile de energie care fac obiectul sprijinului temporar acordat în 2023. 

Concret, în lista deja existentă a surselor de energie pentru care se poate folosi cardul de energie de la stat acordat în acest an se vor introduce și butanul, rumegușul, cărbunele, brichetele sau alți combustibili lichizi sau solizi.

Până acum, pe listă era, pe lângă energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, paleți și alte materiale de încălzire.

Mai mult, se dorește clarificarea termenului "lemn de foc". Mai precis, în categoria lemnului de foc va intra și lemnul rotund şi despicat de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 de centimetri, precum și alte materiale lemnoase și deșeuri de lemn care sunt destinate încălzirii locuințelor.

De asemenea, pentru ca lemnele de foc să poată fi acoperite din banii de la stat, facturile pentru lemnele de foc plătite în numerar vor trebui să fie emise începând cu august 2022 și până la data de 27 decembrie 2023.

Cum se face plata cu cardul de energie

Sunt trei modalități de plată: cu ajutorul postașului, la oficiul poştal sau online pe site-ul Poștei Române.

1. La orice subunitate a Poștei Române sau la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.

2. Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).

3. Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata

Concret, beneficiarii vor putea plăti online cu cardul de energie. Ei vor accesa aplicația informatică prin introducerea seriei cardului de energie și vor face plățile cu ajutorul celor trei documente necesare, cartea de identitate, cardul de energie și factura de la furnizorul de energie.

Celelalte două modalități de plată sunt la oficiul poștal și direct la poștaș.

Care este valabilitatea cardului de energie

Cardul de energie are valabilitatea asigurată până la 31.12.2023, dar plățile se pot efectua la oficiile poștale până în data de 27.12.2023.

În baza cardului se pot efectua plăți în următoarele perioade:

- Pentru tranșa I – valoare de 700 de lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;

- Pentru tranșa II – valoare de 700 de lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.

Aşadar, pentru prima tranşă de bani pe care românii o primesc pe cardul de energie, plata facturii trebuie făcută până pe 30 iunie 2023.

Vezi şi: Sute de români pierd cardul de energie. Greşeala care îi lasă fără ajutorul pentru plata facturilor

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole