Moderna a anunțat joi că a lansat studii clinice în stadiu incipient al unui vaccin ARNm împotriva HIV. Compania de biotehnologie a făcut echipă cu International AIDS Vaccine Initiative (IAVI) pentru a dezvolta vaccinul, care folosește aceeași tehnologie ca vaccinul de succes contra COVID-19.
Primii participanți la studiul de fază I au fost vaccinați la George Washington University School of Medicine and Health Sciences din Washington, D.C., potrivit unui comunicat al companiei, scrie ABCNews.
”Suntem extrem de încântați să avansăm în această nouă direcție în proiectarea vaccinului HIV cu platforma ARNm Moderna”, a declarat Dr. Mark Feinberg, președinte și CEO al IAVI. ”Căutarea unui vaccin HIV a fost lungă și provocatoare, iar existența unor noi instrumente în ceea ce privește imunogeni și platforme ar putea fi cheia pentru a face progrese rapide către un vaccin eficient și urgent împotriva HIV”.
Aproape 38 de milioane de oameni din întreaga lume, aproximativ 1,3 milioane doar în SUA, trăiesc cu HIV, sau virusul imunodeficienței umane, care poate duce la o boală potențial mortală, SIDA.
Diagnosticarea cu HIV a fost odată considerată o reală condamnare la moarte. În perioada de vârf a epidemiei de SIDA din SUA, la mijlocul anilor 1990, peste 50.000 de decese au avut loc în fiecare an, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.
Astăzi, HIV este mult mai ușor de gestionat cu medicamente care pot reduce încărcătura virală la nedetectabil, astfel încât virusul să nu poată fi transmis, precum și cu pastile care pot fi luate pentru a preveni infectarea celor care sunt HIV negativi.
Dar, în ciuda deceniilor de cercetare, nu a fost dezvoltat vreodată vreun vaccin. Mai mulți candidați au intrat în studii clinice, dar au eșuat în etapele ulterioare.
Noul vaccin folosește ARNm sau ARN mesager, care învață celulele organismului cum să producă proteine care declanșează răspunsuri imune. Cercetătorii au dezvoltat nu numai un vaccin primar, ci și un rapel pentru a furniza imunogeni HIV, molecule care provoacă un răspuns imun, prin ARNm.
Speranța este că acest proces poate induce celule albe specifice din sânge, numite celule B, care se pot transforma apoi în anticorpi de neutralizare. În faza I a studiului sunt înscriși 56 de oameni sănătoși, HIV-negativi, și este finanțată de Fundația Bill & Melinda Gates.