Antena 3 CNN Coronavirus Moderna a cerut autorizarea vaccinului anti-COVID pentru adolescenţi în Canada şi UE

Moderna a cerut autorizarea vaccinului anti-COVID pentru adolescenţi în Canada şi UE

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 19:34 07 Iun 2021 Modificat la 19:34 07 Iun 2021

Compania americană a anunțat la sfârşitul lunii mai că serul său a fost „extrem de eficient” la adolescenţi, conform rezultatelor studiilor clinice efectuate pe mai mult de 3.700 de participanţi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani în Statele Unite.

Copiii cu COVID-19 dezvoltă în cea mai mare parte doar simptome uşoare, dar rămân expuși riscului de a se îmbolnăvi grav şi pot răspândi virusul.

Luna trecută, UE a aprobat vaccinul COVID-19 produs de Pfizer pentru a fi utilizat la copii de peste 12 ani.

Compania Moderna a cerut autorizarea necondiţionată a vaccinului său împotriva COVID-19

Compania Moderna a anunţat, marţea trecută, că a depus la Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite o cerere de autorizare necondiţionată a vaccinului său anti-COVID-19 pentru persoanele de peste 18 ani.

"Suntem bucuroşi să anunţăm această etapă importantă", a declarat CEO-ul Moderna, Stephane Bancel, citat într-un comunicat al companiei americane.

Autorizarea de urgenţă se bazează "pe cele mai bune dovezi disponibile", fără să mai aştepte datele de monitorizare pe termen mai lung, necesare unei autorizări necondiţionate, a explicat FDA într-un mesaj publicat pe site-ul său. O autorizare de urgenţă, emisă sub rezerva unor condiţii, poate fi revocată sau modificată în orice moment, în funcţie de noile date medicale obţinute.

Din 18 decembrie 2020, vaccinul dezvoltat de Moderna este autorizat "în regim de urgenţă" în Statele Unite, o procedură folosită pentru a permite o reacţie cât mai rapidă în faţa unei crize sanitare.

Peste 125 de milioane de doze de vaccin Moderna au fost de atunci administrate în Statele Unite, potrivit datelor comunicate de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din această ţară.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole