Antena 3 CNN Externe Mobilizare militară în Europa: "Situația în lume s-a înrăutățit! Am luat decizia!"

Mobilizare militară în Europa: "Situația în lume s-a înrăutățit! Am luat decizia!"

1 minut de citit Publicat la 16:44 15 Sep 2016 Modificat la 16:44 15 Sep 2016

Suedia a desfăşurat miercuri, pentru prima dată din 2005, un detaşament militar permanent în insula Gotland din Marea Baltică, ca urmare a unei rezoluţii a parlamentului, adoptată cu un an în urmă pentru a întări apărarea ţării, relatează EFE şi TASS.

Aceasta este o unitate de 150 de persoane dintr-un grup de desfăşurare rapidă, care va fi înlocuită de o forţă de luptă obişnuită în iulie 2017, au informat autorităţile suedeze.

Decizia prevede că trebuie să existe o forţă permanentă pe insulă până în ianuarie 2018, deşi s-a luat în calcul posibilitatea de a devansa măsurile pentru toamna anului 2017.

"Situaţia din lumea din jurul nostru s-a înrăutăţit în ultimul timp şi aceasta ne-a făcut să luăm decizia privind o prezenţă permanentă şi desfăşurarea unei unităţi de luptă", a declarat miercuri, la televiziunea publică suedeză SVT, comandantul-şef al forţelor armate ale Suediei, Micael Bydén.

Atât Byden, cât şi ministrul apărării, Peter Hultqvist, au negat existenţa unei ameninţări specifice împotriva Suediei, dar au remarcat o agravare a stării de securitate în zonă. "Noi nu credem că există ameninţarea unui atac, subliniem doar suveranitatea suedeză, prezenţa suedeză în Gotland. Trimitem astfel semnal că Suedia răspunde situaţiei existente a securităţii. Am văzut anexarea Crimeii şi presiunea crescută asupra statelor baltice", a spus Hultqvist.

Guvernul de stânga suedez şi cele trei partide de opoziţie de centru-dreapta au convenit în luna aprilie a anului trecut asupra creşterii bugetului apărării cu 5% între 2016 şi 2020 pentru modernizarea armatei, instalării în perspectivă a unui regiment în Gotland şi îmbunătăţirii supravegherii subacvatice după observarea unor submarine străine suspecte în apele teritoriale suedeze.

Un raport a fost prezentat guvernului vinerea trecută de către experţi privind situaţia şi cooperarea în domeniul apărării. În cazul unui conflict militar în regiune, conform experţilor suedezi, Rusia ar putea ca doar în câteva zile să-şi asigure controlul militar asupra Mării Baltice. Partea rusă ar putea într-un "stadiu incipient să dorească să plaseze un sistem de apărare antiaeriană pe teritoriul Suediei, de exemplu, pe insula Gotland - pentru a împiedica avioanele NATO să zboare deasupra Mării Baltice", avertiza raportul menţionat, citat de publicaţia rusă Vzgliad.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole