Nu avem spitale, nu avem locuri destule în unităţile de psihiatrie. Nu avem programe suficiente pentru dependenţi, nu avem psihiatri, psihologi ori centre de dezintoxicare ca-n alte ţări. Iar vârsta de la care românii încep să consume droguri a scăzut dramatic.
"În programul naţional de sănătate mintală, la tratament sunt listate nouă spitale în toată România. Nouă. Dintre care două sunt spitale penitenciar", spune Teodora Ciolompea, managerul Spitalului Sf. Stelian, din Bucureşti.
Dincolo de numere şi de incapacitatea autorităţilor de a gestiona o asemenea problemă, avem oameni şi poveşti. Bărbaţi şi femei a căror viaţă a fost distrusă de droguri. Tineri care şi-au ratat orice şansă şi care - cu fiecare supradoză care le slăbeşte corpul – sunt mai aproape de moarte. Avem familii îngrozite, obosite şi disperate să-şi salveze copiii şi care nu ştiu unde şi cui să se adreseze.
Pe Andreea am întâlnit-o la centrul asociaţiei ARAS, unde dependenţii de heroină îşi plătesc tratamentul cu metadonă. Metadona este un tratament pe care îl ia de 12 ani şi care îi permite să fie pe linia de plutire de-a lungul întregii zile, fără simptome de sevraj. Era doar un copil când s-a apucat de droguri, avea 15 ani.
"Din cauza anturajului pe care l-am avut. Prima dată am vrut să văd cum e, iar după aceea nici nu mi-am dat seama cum au trecut câteva dăţi. Şi am devenit dependentă, fiindcă făceam foarte mult pe zi", a explicat Andreea.
În 2010, în timp ce era dependentă de heroină, a rămas însărcinată. N-a ştiut că va avea un copil decât în momentul în care a născut.
"Reporter: Îmi spuneai că ai născut… acasă?
Andreea: Singură. M-au luat durerile. Am avut senzaţia că îmi vine să mă duc la toaletă. Şi m-am dus la toaletă şi, de bine ce m-am dus la toaletă, am născut singură că aşa am avut norocul.
Reporter: Şi copilul? A plâns?
Andreea: Da! Tot! A mişcat, a plâns, ochişorii, tot, tot, tot. Eram cu mama mea, ea dormea. Şi cu animalul în casă.
Reporter: Şi tu n-ai vrut să-i trezeşti?
Andreea: Da, da. Că am avut şocul mare.
Reporter: Cum ai ajuns la spital cu copilul?
Andreea: Viu. În viaţă.
Reporter: Cu ce ai ajuns?
Andreea: Cu taxiul.
Reporter: Ţi-ai comandat un taxi tu, proaspăt născută acasă şi te-ai dus cu copilul în braţe?
Andreea: Da, da.
Reporter: Şi ce s-a întâmplat când ai ajuns la spital?
Andreea: Când am ajuns acolo, mi l-au luat din braţe, pe mine m-au pus pe o masă acolo, dar când mi-au spus că a decedat până să ajungă cu el la....".
În urmă cu un an i-a murit soţul, împreună cu care avea deja un alt copil. Pe lângă dependenţă, Andreea trebuie să se lupte nu doar pentru supravieţuirea ei, ci şi pentru traiul mamei şi fiicei sale de 10 ani.
"Reporter: Fata ta ştie că eşti dependentă?
Andreea: Şi-a dat seama. Vă daţi seama. E destul de măricică şi de fapt ea şi-a pierdut şi tatăl de un an de zile şi e foarte matură pentru vârsta ei. E foarte deşteaptă, foarte inteligentă, se prinde de orice. Eu nu visez decât să îi ofer un trai mai bun copilului meu şi nu vreau să ajungă să facă ce am făcut eu. Şi, practic, sunt singura sursă de venit din întreaga familie. E foarte complicat. Muncesc zi de zi, tură dublă, ca să-mi iau salariul dublu, să pot să fac faţă. Altfel n-aş face faţă cu 2.000 de lei".
La fel ca Andreea, Paul urmează tratamentul cu metadonă de patru ani. Acum are 35 de ani. El este înscris într-un centru ce aparţine de Agenţia Naţională Antidrog, ceea ce înseamnă că tratamentul lui e gratuit.
Povestea lui este exemplul care arată că o decizie greşită îţi poate da viaţa peste cap în câteva secunde. Avea doar 16 ani când se afla într-un club din Germania, cu tatăl său şi prietenii acestuia. Pentru prima dată în viaţă, a luat o pastilă de ecstasy.
"Pau: De la băutură, cu muzica din club şi cu ecstasy-ul ăla care îţi dădea energie, am fost pe altă lume. L-am tăiat pe un neamţ de acolo.
Reporter: De ce l-ai tăiat?
Paul: Îl vedeam că dansează cu iubita mea. Dar eu nu aveam iubită. Nici acolo, nici în România. Era psihicul meu care vedea o iubită de-a mea, nu ştiu cine era şi nici cum arată, dar eu o vedeam acolo şi dansează cu el. M-au arestat şi la puşcărie. Acolo e mama drogurilor".
Paul a stat nouă ani în puşcărie: trei în Germania şi şase în ţara noastră. A devenit dependent de heroină în închisoarea din România.
"Unul dintre ei, văzându-mă că sunt căutat de familie, ca să aibă şi el pe lângă mine – dacă eu am, ca să mă iei lângă tine – trebuie să mă faci într-un fel ca să îmi placă ciorba, că îţi place şi ţie. Cum ar fi în cazul lui, drogurile. Şi eu zic: băi, eu nu mă injectez, pleacă de aici! Şi mi-a aruncat o seringă goală, din aia de insulină, aia mică, şi s-a înfipt aici. Zice: Uite, vezi? Te-a durut? Ai păţit ceva? Să mă îmbolnăvesc îmi era frică. Deja nu mai dormeam. Zic hai să mai bag, să dorm. A cincea zi au început să mă doară oasele. Ah, zic că mai bine mai bag puţin, dacă tot am. Ei, după vreo două săptămâni nu mai poţi să renunţi", a povestit Paul.
Când ai în familie un dependent de droguri, dinamica acesteia se schimbă. Mama, tatăl, fraţii, cu toţii se chinuie să-l salveze pe cel dependent. Apare vinovăţia, apare negarea, iar mai apoi codependenţa. Şi disperarea că nu ştii cum să-l salvezi pe cel drag, care ar vrea să se lase de droguri, însă nu poate. Aceasta este povestea unei familii din Bucureşti, care a acceptat să ne spună ce trăieşte de 10 ani, de când fiul, Ionuţ, a devenit dependent.
"Ionuţ: Vrei să te laşi abia după ce ajungi să urăşti ceea ce faci şi să urăşti şi o parte din tine, până la urmă.
Reporter: La cât timp ai ajuns tu să urăşti partea aia din tine?
Ionuţ: După foarte mult timp. Din păcate, după ce au accelerat foarte mult procesul meu de a vrea să mă las de droguri, aceste substanţe, pentru că au stors tot ce era bun în mine. Şi au ajuns să mă facă să fac lucruri pe care în mod normal nu le-aş face şi am ajuns să urăsc procesul ăsta de a te droga mult mai repede într-un fel.
Reporter: Spuneai că ai ajuns să faci lucruri pe care în mod normal nu le-ai face. Care-s lucrurile alea?
Ionuţ: Să furi, să nu-ţi mai pese de nimic. Am avut norocul de a nu trebui să fur decât de la familie".
Părinţii lui Ionuţ au aflat că fiul lor se droga atunci când el era în clasa a VIII-a.
"Reacţia a fost prima dată de `trece, e un moment trecător`. După aceea disperare, după aceea de studiu. Automat, codependenţii cred că suferă la fel de mult ca şi cel dependent. Cauţi soluţii. Încerci să zici, băi, prima dată îi mai aplici o corecţie tipic românească a secolului XIX. Începi cu asta. După aceea treci la faza următoare: discuţi cu el. Treci la faza următoare: începi să îi vezi prietenii. Încerci să îl scoţi din zona aceea de grup în care este", a povestit tatăl lui Ionuţ.
"Au fost momente în care m-am rugat în clasa a XII-a, la început, îl rugam să vină măcar până la metrou să-l văd. Pentru că îmi făceam fel şi fel de gânduri: că se droghează, că o să moară şi mă rugam de el să vină până la metrou să-l văd. În schimb, a mers la legale şi de acolo n-am mai putut să ţinem legătura cu el, să ajungem la creierul lui, pentru că legalele… Venea acasă stors: Ştii că am vrut să mă arunc în faţa maşinii? Plâns. Deci într-un hal fără de hal şi mă gândeam cum a fost el pe la Unirii şi cum a mers pe Splai şi cât de rău şi cât de greu i-a fost. Noi ajunseserăm să încuiem lucrurile. În perioada aia de 3-4 zile să se încuie fata în casă, în cameră, din cauza să nu îi ia laptopul sau să nu îi ia ceva. Deci noi nu ne feream de el. Ne feream de demonul din el în acel moment", a explicat şi mama tânărului.
Cel mai dureros moment a fost, spune mama lui Ionuţ, când a mers împreună cu fiul ei să-i cumpere droguri. S-a întâmplat imediat după ce acesta a pretrecut două luni la două clinici de dezintoxicare private din ţară: "Am mers cu el. Da. Ăla a fost un moment cumplit pentru mine. Şi atât de tare avea nevoie! Tremura! Încât şi-a făcut-o lângă mine. Ăla fost cel mai cumplit moment!"
În urmă cu câteva luni, Ionuţ era să moară. Părinţii l-au găsit inconştient după o supradoză de heroină.
"Reporter: Aţi fost acolo când s-a întâmplat?
Mama lui Ionuţ: Nu. Am fost chemată.
Reporter: Şi ce aţi găsit?
Mama lui Ionuţ: Am găsit un om, un copil inert. Un om, un bărbat la 25 de ani, care răsufla foarte greu. Pentru că sunt 10 ani în care ne chinuim, suntem codependenţi... Nu plângeţi, că eu nu plâng.
Reporter: Nu plâng!
Tatăl lui Ionuţ: Am simţit carnea copilului meu – mă scuzaţi... L-am ţinut în braţe când era mic... Şi l-am ţinut în braţe acum, să nu moară! Este groaznic! Să te lupţi cu el să-l salvezi! Să vezi că el nu realizează că moare!
Mama lui Ionuţ: Nu am ce să mai fac! Îl iubesc de nu mai pot! Mă chinui de 10 ani şi tragem, dar dacă a ajuns aici, înseamnă că m-am erijat în Dumnezeu".
Consumatorii de droguri care ajung la spital sunt internaţi, de regulă, în secţiile de psihiatrie. Sunt ţinuţi acolo câteva săptămâni, iar la externare li se recomandă... să meargă la psiholog.
"Reporter: Din 10 pacienţi care ajung aici, câţi se întorc?
Dr. Eduard Moţoescu, Spitalul Clinic De Psihiatrie "prof. Dr. Alexandru Obregia: E un procent foarte mare de reveniri. Probabil în jur de 60-70%.
Reporter: Adică 7 din 10?
Dr. Eduard Moţoescu: Cam aşa".
Sunt 30 de ani de când Asociaţia Română Anti SIDA se străduieşte să acorde dependenţilor de droguri servicii de care nu au parte în sistemul de stat, cum ar fi schimbul de seringi, asistenţă medicală şi tratamentul cu metadonă. Oferirea de seringi reprezintă în toată lumea o măsură prin care se pot reduce îmbolnăvirile cu HIV-SIDA şi hepatită în rândul dependenţilor de droguri.
ARAS poate ajuta însă doar unul din zece dependenţi din Bucureşti care au nevoie, pentru că nu are fonduri suficiente.
"În momentul de faţă oferim doar 50 de seringi pe săptămână de client, care este un număr extrem, extrem de mic, oricum ar fi, dar este totuşi un număr. Oferim undeva la un număr de 1.000 de clienţi pe lună aproximativ, dar asta în cadrul ambelor servicii, şi cel de unitate mobilă şi cel static, aici. Nu avem niciun fond de nicăieri: nici extern, nici de guvern, nici din afara ţării. Momentan sunt fonduri proprii, pe care asociaţia ARAS le are şi prin asta funcţionăm în momentul de faţă", a declarat Alina Schiau, asistent social, coord. Serviciile din Titan şi de teren.
Pentru tratamentul substitutiv cu metadonă, dedicat dependenţilor de heroină, ARAS are 400 de locuri, la care se adaugă încă 1.000 ale altor entităţi.
"Şi atunci, aceste 1.500 de locuri sunt şi publice şi private, în sensul în care Agenţia Naţională Antidrog are trei centre, unde sunt aproximativ 200 de beneficiari. De locuri, nu de beneficiari, că e o discuţie aici. Ministerul Sănătăţii are două centre: Obregia şi Sfântul Stelian, unde să zicem că ar mai fi vreo 400 de locuri împărţite. Şi, în rest, mai suntem noi, cu 650 de locuri, mai este ANIT-ul, unde sunt aproximativ 200 de locuri – privat, servicii private – şi Color Mind, servicii private. Şi acestea sunt 1.500", a spus Cristina Fierbinţeanu, coordonator centrul ARAS AREN.
Ultimele date disponibile despre numărul consumatorilor de droguri din Bucureşti sunt din 2020. Agenţia Naţională Antidrog spune că ar fi vorba despre 17.000 de persoane. Vorbim însă doar de oameni cuprinşi în statistici, nu de numărul real. Şi, în timp ce în afara ţării astfel de tratamente sunt decontate de stat, în România lucrurile stau altfel.
"Costurile pentru ei… avem trei programe: în funcţie de dorinţele şi posibilităţile lor avem programul lunar, care este 650 de lei, avem programul lunar pentru persoanele care au peste 18 luni în tratament, deci o mare stabilitate şi care este de 800 de lei şi avem şi programul zi de zi se numeşte, care cred că este – unic în România e clar – s-ar putea şi în Europa, că nu cred că europenii iau bani clienţilor ca să le dea metadonă, ci oferă totul prin programele lor de sănătate, nu ca la noi, în România, Costă 18 lei. Idealul iniţial a fost să creştem accesul consumatorilor care nu-şi permiteau, la aceste servicii", a mai explicat Cristina Fierbinţeanu.
Agenţia Naţională Antidrog este principalul organism de stat care ar trebui să asigure serviciile de prevenire şi tratament pentru consumatorii de droguri. Se află în subordinea Ministerului de Interne şi, la nivelul întregii ţări, numără puţin peste 200 de angajaţi.
"Avem circa un milion de consumatori din populaţia actuală cu vârste 15-64 de ani a României, care au încercat cel puţin o dată un drog", a dezvăluit cms. şef de poliţie Lavinius Sava.
Agenţia a avut, de la înfiinţare până acum, 15 directori. 11 dintre ei au venit doar în ultimii 3 ani, fără a da vreun concurs. În rândul celor din MAI, Agenţia Naţională Antidrog este considerată locul perfect pentru cei care vor să iasă din sistem cu o pensie mare ori vor să ocupe alte funcţii de conducere pe viitor. Şefa actuală a agenţiei este Georgiana Ramona Dabija, numită în funcţie în urmă cu puţină vreme. Anterior a fost director al Institutului de Cercetare şi Prevenire din Poliţia Română.
Directorul adjunct al ANA, Cristian Georgel Ivan, a fost inspectorul-şef al IPJ Dolj vreme de un an. Ca-ntotdeauna, autorităţile susţin că au totul sub control.
"Avem de toate" şi când vine vorba de dependenţii de droguri.
"România, în clipa de faţă, are o problemă cu drogurile. Asta ne arată şi studiul în prevalenţa populaţiei. Ultimul gps ne demonstrează că suntem pe un trend crescător, dar nu este unul alarmant. Situaţia este ţinută sub control, dar nu trebuie neglijată. Trebuie monitorizată în permanenţă", a explicat Cristian Georgel Ivan, directorul adjunct al ANA.
Agenţia Naţională Antidrog şi-a ratat şansa de a avea două centre moderne în care să fie trataţi dependenţii de heroină. Clădirile există şi au fost predate la cheie: una în judeţul Harghita, cealaltă în judeţul Braşov. Statul român a dat milioane de lei pe nişte comunităţi terapeutice care n-au funcţionat nici măcar o singură zi.
"Centrul terapeutic de la Dejani a început prin anul 2010-2011, când unitatea militară veche, care a fost abandonată în 1990, a trecut la centrul antidrog. Au investit ceva bani o perioadă, după care de vreo şapte ani este abandonată. Facilităţile erau că cine vine la tratamentul respectiv se plăteşte, deci psihologic, şi vor fi copii de oameni bogaţi. Oamenii bogaţi îi vizitează în fiecare sfârşit de săptămână şi vrând-nevrând, au nevoie de cazare, de masă, deja sunt nişte bani în comună", a declarat Gheorghe Lazea, primarul comunei Recea, judeţul Braşov.
"Cristian Georgel Ivan: Aceste două comunităţi – să spunem pe nume – sunt piatra noastră de moară. Tot timpul suntem atacaţi în presă şi suntem arătaţi cu degetul că nu am făcut nimic pentru a le face operaţionalizate. Deşi la Bălan s-au băgat în jur de jumătate de milion de lei, din păcate, n-am avut cadru legislativ astfel încât să putem să angajăm personal din rândul societăţii civile şi să o putem operaţionaliza.
Reporter: Dar nu se ştia asta dinainte de a fi dat drumul acestui proiect? De a se pune prima cărămidă? De a face primul studiu de fezabilitate?
Cristian Georgel Ivan: Nu. Aceste lucruri nu s-au ştiut".
Ne-am dorit să aflăm cum stau lucrurile şi în alte ţări. Spre exemplu, Portugalia a dezincriminat consumul de droguri în anul 2001. Asta a dus, contrar aşteptărilor, la o scădere a numărului de deţinuţi din închisori, la un număr de consumatori scăzut comparativ cu alte ţări şi la un număr de îmbolnăviri de HIV-SIDA şi hepatită mai mic. Toate acestea au venit şi cu un sistem de sănătate foarte bine pus la punct.
În doar 20 de ani, Portugalia a devenit un exemplu de bune practici la nivel mondial. Excelenţa Sa Teresa Macedo, ambasadoarea Portugaliei în România, a acordat Antenei 3 un interviu în exclusivitate pe această temă.
"Să vă spun cum am ajuns la această concluzie: în anii `90, închisorile erau pline de aceşti oameni. Singura lor infracţiune era că foloseau droguri. Ei nu aveau cazier, nu aveau un trecut infracţional, iar de fiecare dată când societatea încerca să le asigure tratament, ei nu-l voiau, pentru că nu voiau să fie percepuţi drept infractori. Le era teamă că vor intra la închisoare. Iar noi am ajuns la concluzia că acele închisori erau mai degrabă şcoli ale infracţiunilor. În jur de 1% dintre portughezi consumau droguri la acel moment, ceea ce înseamnă sute de mii de oameni care erau consumatori problematici. Şi 90% dintre oamenii aflaţi în tratament erau consumatori de heroină. Consumatori de heroină, care este un drog foarte puternic. De asemenea, 60% dintre oamenii infectaţi cu HIV erau consumatori de droguri. Totodată, aveam o rată de supradoze de 30-50 de oameni pe an. Deci trebuia să facem ceva", a explicat E.S. Teresa Macedo, ambasadoarea Portugaliei în România.
Astfel, în prezent, consumatorii de droguri nu mai sunt arestaţi dacă sunt prinşi asupra lor cu o cantitate care ar trebui să le ajungă pentru o perioadă de 10 zile.
"E.S. Teresa Macedo, ambasadoarea Portugaliei în România: Aceste substanţe sunt incluse într-un tabel unde fiecare substanţă este clasificată. Tot ce depăşeşte această perioadă este infracţiune.
Reporter: Tratamentul e gratuit în Portugalia?
E.S. Teresa Macedo: Tratamentul e gratuit. Dependenţii de droguri sunt îndrumaţi şi convinşi să accepte tratamentul, care va fi suportat de societate, vor avea parte de training pentru a obţine o slujbă sau vor fi încurajaţi să meargă la facultate, să-şi termine studiile".
Asta nu înseamnă că în Portugalia nu mai sunt probleme cu dependenţii de droguri ori că fenomenul nu este unul răspândit. Doar în tratamentul cu metadonă sunt înscrişi peste 17.000 de oameni, la o populaţie de peste zece milioane. În fiecare an, bugetul pentru politicile şi campaniile anidrog este de 75-80 de milioane de euro în Portugalia. O treime din această sumă este asigurată de veniturile din activităţile de genul jocurilor de noroc.
În România, bugetul pe anul trecut al Agenţiei Naţionale Antidrog a fost de 31,6 milioane de lei. 26 de milioane din total reprezintă cheltuielile cu cei 220 de angajaţi ai agenţiei, bunurile şi serviciile însumează 1,4 milioane de lei, în timp ce fondul de investiţii se ridică la 216.000 de lei.
Dependenţii de droguri din România şi rudele lor îşi doresc ca primii să nu mai fie văzuţi drept infractori şi nici oameni slabi, fără caracter, care "şi-au făcut-o cu mâna lor". Îşi doresc să fie înţeleşi şi să aibă parte de servicii şi tratament de calitate, pentru a putea duce din nou o viaţă normală, după ce au luat o decizie greşită, care le-a distrus viitorul.