Antena 3 CNN Life Moartea explicată de o fetiță cu cancer în fază terminală

Moartea explicată de o fetiță cu cancer în fază terminală

Medicul oncolog brazilian Dr. Rogério Brandão povestește o experiență cutremurătoare pe care a trăit-o în timpul activității sale la Spitalul Oncologic din Pernambuco (Brazilia). Acolo a avut ca pacientă o fetiță de doar 11 ani care suferea de cancer terminal, întâlnire care i-a marcat pur și simplu viața.

„Ca și medic specialist în oncologie, cu 29 de ani de experiență profesională, pot afirma că am fost crescut și schimbat de dramele trăite de pacienții mei. Nu ne putem cunoaște dimensiunea reală până când, în mijlocul adversitățiilor, nu descoperim că suntem capabili să mergem mult mai departe.

Îmi amintesc cu emoție Spitalul Oncologic din Pernambuco (Brazilia), unde am făcut primii pași ca și profesionist. Am asistat la drama pacienților mei, mici victime nevinovate afectate de cancer. Odată cu nașterea primului meu copil, am început să mă simt inconfortabil, văzând suferința celorlalți copii. Toate acestea, până în ziua în care un înger a venit lângă mine!

Am văzut acel înger în chipul unei fetițe de 11 ani, epuizată de diferite tratamente care au implicat programe chimice și radiații, timp de 2 ani. Dar nu am văzut renunțare în acel mic înger. Am văzut-o plângând de multe ori, am văzut teamă în ochii ei, dar acest lucru este uman!

Într-o zi am ajuns mai devreme la spital și mi-am găsit îngerașul singur în cameră. Am întrebat-o unde este mama ei. Nici chiar astăzi nu reușesc să spun răspunsul pe care mi l-a dat fără a mă emoționa profund”.

„Uneori, mama iese din cameră pentru a plânge în ascuns pe hol. Atunci când eu voi muri, cred că mama mea va fi cuprinsă de nostalgie, dar nu-mi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această viață!”.

Continuarea, pe ganduridinierusalim.com

Subiecte în articol: poveste virala
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Un val de căldură cuprinde România. ANM a emis avertizare cod galben