Moarte învăluită în mister la Târgovişte! O femeie, de 73 de ani, a fost găsită fără suflare, pe un trotuar, lângă un pasaj de la ieşirea din oraş.
Deocamdată, anchetatorilor nu le este clar dacă este vorba despre o moarte accidentală, o crimă sau o sinucidere. Un biciclist care se îndrepta către serviciu a fost cel care a făcut tristă descoperire, în jurul orei 7 dimineaţa. A sunat, speriat, la 112, să anunţe că a găsit o persoană decedată, la marginea drumului.
Femeia a murit în urma trautatismelor, fie pentru că a căzut de la înălţime, fie lovită de o maşină. Poliţiştii au găsit în hainele victimei cartea de identitate, cardul de sănătate şi câteva acte. Aşa au aflat că este vorba despre o femeie, de 73 de ani, din Priseaca, Dâmboviţa. Deocamdată, nu au alte amănunte despre ea, scrie stirileprotv.ro.