Antena 3 CNN Externe Misterioasa moarte a consilierei lui Bashar al-Assad, singura druză de la palatul prezidențial din Damasc

Misterioasa moarte a consilierei lui Bashar al-Assad, singura druză de la palatul prezidențial din Damasc

Robert Kiss
2 minute de citit Publicat la 07:00 09 Iul 2024 Modificat la 11:19 09 Iul 2024

Luna al-Shibl, consiliera președintelui sirian Bashar al-Assad, a murit după ce a fost implicată într-un accident de mașină, a anunțat biroul lui Assad, la finalul săptămânii trecute. Luna al-Shibl era considerată una dintre consilierele apropiate ale lui Assad, iar moartea sa a avut loc într-un moment în care se vorbea despre faptul că a căzut în diszgrație, iar fratele său a fost arestat, scrie France24.

În vârstă de 48 de ani, Luna al-Shibl a devenit cunoscută pentru că a renunțat la o prestigioasă carieră în jurnalism la postul Al Jazeera din Qatar pentru a deveni consilierul pentru presă al lui Assad, într-un moment în care Damascul reprima protestatarii pașnici în 2011, declanșând războiul civil din Siria.

Accidentul de mașină a avut loc marțea trecută, în timp ce se îndrepta spre palat, vehiculul Lunei al-Shibl a intrat în coliziune cu o mașină blindată anonimă echipată cu o placă metalică ascuțită în partea din față. Mașina a lovit portiera din spate unde se afla al-Shibl, provocându-i răni grave. Ea și-a pierdut cunoștința și a fost dusă la o clinică locală, apoi transferată la spitalul Al-Shami din Damasc. Vineri, 5 iulie, la trei zile după accident, ea a fost declarată moartă.

„Președinția Republicii Arabe Siriene deplânge moartea consilierului Luna al-Shibl, care a murit astăzi în urma unui grav accident de mașină”, a transmis scurt Administrația Prezidențială de la Damasc. Presa de stat a raportat marți că a suferit o „hemoragie cerebrală” care a necesitat o intervenție chirurgicală de urgență, după ce mașina ei a „virat de pe drum”.

Un oficial sirian de rang înalt spune că problemele sale au început atunci când Iranul și Hezbollahul au luat-o în vizor pentru spionaj, scrie publicația israeliană ynetnews.com.

Primul semn de rău augur a venit odată cu arestarea lui Mulham, fratele lui Shibl și ofițer în garda prezidențială a lui Assad. La scurt timp după aceea, soțul Lunei al-Shibl, Dr. Ammar Sa'ati, și-a pierdut postul de profesor la Universitatea din Damasc. De asemenea, el a fost arestat, interogat și plasat în arest la domiciliu.

Un oficial sirian de rang înalt, care a reușit să plece într-o țară europeană luna trecută, a declarat pentru Ynet: „Luna al-Shibl se bucura de un statut special, era cunoscută pentru inteligența sa și era loială lui Bashar al-Assad. Problemele ei au început abia luna trecută, când Hezbollah, urmat de iranieni, a luat-o în vizor, și pe bună dreptate, din perspectiva lor. Era clar că situația se va încheia cu un dezastru”.

Luna al-Shibl era singura druză de la palatul prezidențial. Aceasta nu a fost înmormântată în orașul ei natal, Sweida, cetatea druză, al-Assad temându-se de proteste furioase din partea locuitorilor.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole